Locuri luate la pas de „Biblia călătoare și sfințitoare”

Ce-am reținut mai cu seamă din exercițiul catehetic/atelierul de scriere reflexivă „Biblia călătoare și sfințitoare”, de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din Suceava?

Că preocuparea tinerilor de azi e pacea lumii și că „Limba dulce este pom al vieţii, iar limba vicleană zdrobeşte inima.” (Pildele lui Solomon 15,4). 

Și-s recunoscătoare tare!

Profesoarei Oana Onesim, coord. de proiect propriu, membru al Consiliului consultativ al disciplinei religie, omul luminos și lumină, ce-L arată elevilor săi, prin ceea ce face, și spune și este, pe Hristos.

Lui Emanuel-Alexandru Furnică, din clasa a XII-a B, pentru profunzimea cu care ne-a convins de-acest adevăr: „E un verset special, deoarece transmite un mesaj foarte puternic. Cuvintele au putere. Dacă știi să le folosești,  poți crea un lucru frumos sau poți distruge totul într-o secundă. Puterea stă în noi, în vocea noastră. Trebuie să avem grijă, deoarece cuvintele au o încărcătură puternică. Atât pozitivă, cât și negativă. De aceea, trebuie să ne controlăm emoțiile și să ne calculăm vorbele atunci când dorim să transmitem ceva.

Și lui Liviu-Augustin Andrei, din aceeași clasă, care i-a împărtășit profesoarei sale de religie că „în timp ce îmi transpuneam gândurile pe acea scrisoare-fluviu, simțeam un gând de pace sufletească. Avem misiunea  de a amprenta, ca și ceilalți tineri ce au participat la  proiect înaintea noastră, cu citate din Biblie, păreri personale prin care să ne exprimăm iubirea și mândria de a fi creștini, o astfel de mărturisire de credință. Când citeam în Biblie, mă gândeam la religia mea, la idealul ei de pace și egalitate între semeni.”

Tuturor celorlalți tineri participanți, care au dovedit entuziasm, și interes, și preocupare pentru sesiunea de învățare colaborativă pe care le-am propus-o în atelierul biblic, pentru Psalmi și pentru abordarea lor din perspectivă interdisciplinară.

Doamnei director, prof. dr. Maria Teodoreanu, pentru grija dovedită în fiecare zi liceenilor de aici, pentru viziune inovativă și pentru prezență efectivă și activă la proiectele noastre de redimensionare a parteneriatului Școală-Biserică (și cine n-a aflat încă de simpozionului național dedicat personalității scintilante a Mitropolitului Bartolomeu-Valeriu Anania, aflat în acest an la cea de-a VIII-a ediție, în Cetatea Sucevei?).

Doamnei  bibliotecar Oana-Monica Motrici, pentru că știe arta de a face din fiecare întâlnire cu cărțile un regal. Și ce bibliotecă impresionantă, pe care ne-o preface în prispă de altar, nu rânduiește și orânduiește pentru fiecare tânăr, în parte!

Ce păstrăm de la atelierul acesta reflexiv? 10 metri de scrisoare-fluviu inspirați de „Biblia călătoare și sfințitoare” și o sculptură în lemn, închinată Sfintei Fecioare, realizată de elevi de la specializarea  tâmplar universal, produs cultural înscris în galeria programului nostru – „Locuri luate la pas de Biblia călătoare”.

prof. Daniela Ceredeev,

inspector școlar, coordonator de program

(* În Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă BIBLIA CĂLĂTOARE ȘI SFINȚITOARE,  organizat, în perioada 15.10.2021-15.01.2022,  de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților,  s-au înscris până la această dată  peste 1400 de copii și tineri, din 20 de județe ale țării, respectiv Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui și din județul-gazdă.

Înscrierile în program sunt curente, în toată această perioadă, și se pot face prin completarea formularului: https://forms.gle/SrSWkz7xcyqDMthHA )