Itinerar pastoral – 16 octombrie 2023

vizite_pastorale_bun

În după-amiaza zilei de 16 octombrie 2023, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, părintele Viorel Ilișoi, consilier eparhial în cadrul Sectorului Economic-Financiar, părintele Ștefan Mihalcea, consilier eparhial în cadrul Sectorului Media și Comunicare, părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Proiecte și Construcții bisericești, și domnul inginer Ciprian Muscă, consilier eparhial în cadrul Sectorului Agro-Silvic, a vizitat șantierele în lucru și activitatea următoarelor unități de cult din eparhie:

1. Complexul Muzeal „Cazinoul Băilor” Vatra Dornei – stadiul lucrărilor de restaurare exterioară, a finisajelor și a dotărilor, montarea balustradelor din fier forjat, a pietrei de soclu, a treptelor și a baluștrilor de piatră, extinderea zonei de amenajare a curții din spate și stabilirea temei de amenajare peisagistică a acesteia;
2. Schitul Sunători;
3. Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Mestecăniș – pregătirile organizării de șantier pentru viitoarele lucrări de edificare a bisericii, a clădirilor și spațiilor care vor completa ansamblul monahal;
4. Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Gura Humorului – stadiului lucrărilor de extindere a pridvorului și de refacere a celor 3 abside și a învelitorii;
5. Parohia Pârteștii de Sus – stadiul lucrărilor de schimbare și refacere a acoperișului bisericii;
6. Schitul „Buna Vestire” Pârteștii de Sus – stadiul lucrărilor de edificare a bisericii de zid;
7. Mănăstirea Arbore – pregătirile privind începerea lucrărilor de restaurare – renovare a bisericii monument finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, vizionarea unor terenuri în vederea achiziției;
8. Parohia Mihoveni – stadiul lucrărilor de realizarea a sistemului de încălzire prin pardoseală;
9. Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Mirăuți – lucrările de întreținere a bisericii și dotarea cu obiecte și odoare, lucrările de renovare, igienizare și dotare la cele 2 case monahale, lucrările de edificare a magazinului bisericesc;
10. Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – stadiul lucrărilor la Casa Silvestru și la parcarea din incinta ansamblului arhiepiscopal;
11. Ferma Lucos – stadiul lucrărilor de edificare a halei pentru ovine și lucrările agricole de sezon.