Iraclie Porumbescu – chip al preotului bucovinean – comemorat în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Cel care este considerat primul prozator modern al Bucovinei, Iraclie Porumbescu, vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos și tatăl renumitului compozitor Ciprian Porumbescu – geniu al Baladei românești, a fost pomenit astăzi, 11 februarie 2023, în trei locuri dragi în care a poposit de-a lungul vieții sale: Frătăuții Noi, Stupca (acum localitatea Ciprian Porumbescu) și Mănăstirea Putna.

Evenimentele comemorative desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au loc în contextul declarării la nivel național a anului 2023 ca „Anul cultural Ciprian Porumbescu”, precum și cu prilejul „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”, proclamat de Patriarhia Română prin decizia Sfântului Sinod, preotul Iraclie fiind un iubitor și cunoscător al muzicii psaltice. Totodată, anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea părintelui Iraclie Porumbescu și 127 de ani de la trecerea în veșnicie.

La Frătăuții Noi părintele Iraclie și-a petrecut ultima perioadă a vieții sale, fiind preot al satului vreme de 12 ani, lăsând moștenire credincioșilor acestei comunități, alături de Cuvântul lui Dumnezeu, dragostea de țară și de neam și aplecarea către învățătură, sfinția sa punând bazele a ceea ce înseamnă astăzi școala satului Frătăuții Noi.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la mormântul lui Iraclie Porumbescu de sub streașina bisericii de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (osemintele acestuia au fost strămutate la Stupca în anul 1972) un sobor de preoți și diaconi, format și din clerici ai Centrului Eparhial, între care pr. dr. Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural, pr. dr. Filaret Ruscan, consilier al Sectorului Misiune și Actualitate Creștină, și arhid. drd. Ionuț Isopescu, consilier în cadrul Sectorului Teologic-Educațional, a săvârșit slujba Parastasului pentru familia Porumbescu.

La evenimentul omagial au luat parte reprezentați ai instituțiilor publice județene și locale, credincioși de la parohiile din împrejurimi, oameni de cultură și iubitori ai muzicii domnișorului Țîprian. Între cei care au luat cuvântul s-au numărat Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pr. consilier cultural Constantin Oprea, George Olari, primarul comunei Frătăuții noi, și Vasile Olar, directorul școlii care poartă numele celui comemorat astăzi. Aceștia au evocat personalitatea marelui preot și cărturar, marcând totodată darurile pe care părintele Iraclie și familia acestuia le-au lăsat acestei comunități. La final, prof. Dumitru Pomohaci, directorul Clubului Copiilor din Rădăuți, a interpretat la vioară Balada, una dintre cele mai cunoscute și emoționante creații ale lui Ciprian Porumbescu.

Și la Stupca, comuna care poartă astăzi numele unuia dintre cei mai cunoscuți compozitori ai țării noastre, unde se află acum mormintele tuturor membrilor familiei Porumbescu, a fost comemorat cel de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc luni, 13 februarie 2023, 127 de ani, Iraclie Porumbescu.

La slujba de pomenire au luat parte credincioși ai Parohiei „Sfântul Dimitrie” din localitatea Ciprian Porumbescu, reprezentanți ai instituțiilor locale, precum și un sobor de preoți și diaconi, între care pr. Răzvan Cîmpulungeanu, misionar protopopesc al Protopopiatului Suceava I, protos. Ioan Tofan, referent în cadrul Sectorului Cultural al Centrului Eparhial Suceava, și arhid. dr. Vasile Demciuc, lector la Facultatea de Istorie și Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și consilier eparhial al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească. La finalul slujbei Parastasului, precedată de Sfânta Liturghie, arhid. Vasile Demciuc le-a vorbit celor prezenți despre viața și opera părintelui comemorat astăzi.

Dragostea și recunoștința față de cei care și-au lăsat amprenta în muzica și literatura românească a fost oglindită în amenajarea Muzeului și a Casei Memoriale a compozitorului Ciprian Porumbescu, obiective turistice care păstrează obiecte și fragmente din viața familiei acestuia, locuri care „vorbesc”, alături de creațiile literare și muzicale, despre bucuriile și tristețile sufletului bucovinean.

Mănăstirea Putna, unul dintre lăcașurile în care părintele Iraclie a cunoscut numeroase împliniri duhovnicești, mai ales în copilărie, dar și pe parcursul vieții, a fost cel de-al treilea loc în care, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru membrii familiei Porumbescu. Soborul slujitorilor a fost condus de arhim. Melchisedec Velnic, stareț al așezământului monahal și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cel care a rostit la final un cuvânt despre viața preotului Iraclie, subliniind legătura acestuia cu Mănăstirea Putna. A fost amintit faptul că încă de când era copil Iraclie a fost încredințat arhimandritului Ghenadie Platenchi, stareț al ctitoriilor Sucevița și Putna, cel datorită căruia a învățat carte, descoperind totodată în cetatea necropolei voievodale și tainele muzicii psaltice.

În cadrul celor trei evenimente comemorative a fost evocată personalitatea cărturarului Iraclie Porumbescu – chip al preotului bucovinean, evidențiindu-se modul în care dragostea de țară și de neam se împletește cu slujirea preoțească, precum și cu activitatea literară.

Iraclie Porumbescu se numără între oamenii de cultură care și-au dedicat viața apărării și promovării valorilor culturale și tradiționale românești. Născut la Sucevița la 9 martie 1823, Iraclie Golembiowski, așa cum era cunoscut numele său în acea perioadă, este considerat ca fiind primul prozator modern al Bucovinei. După finalizarea cursurilor urmate la Lemberg (Liov) și Cernăuți, odată cu întâlnirile cu personalitățile de seamă ale vremii, între care Vasile Alecsandri, scrie poezii patriotice, iar mai apoi se ocupă de culegerea unor materiale muzicale din Bucovina, urmând să alcătuiască la rândul său creații folclorice.

A fost preot la Șipotele Sucevei, la Boian, la Stupca și mai apoi la Frătăuții Noi. Alături de soția sa, Emilia, a avut 9 copii, numai trei dintre aceștia trecând de vârsta adolescenței: Ciprian, Ștefan și Mărioara.

Bogata activitate literară și pastorală a părintelui a fost desăvârșită de bucuria reușitelor fiului, Ciprian Porumbescu, artist și compozitor bucovinean, geniu al muzicii românești.

Iraclie Porumbescu și-a început drumul spre veșnicie la 13 februarie 1896.

Irina Ursachi