Întreită sărbătoare la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straja II, Protopopiatul Rădăuți

Prilej de întărire duhovnicească și comuniune în rugăciune a fost în localitatea Straja cea de-a 21 zi a lui Florar, anul mântuirii 2026, credincioșii acestor meleaguri sărbătorindu-i cu multă evlavie pe ocrotitorii Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Alături de sărbătoarea hramului, încununată cu Liturghie arhierească, și de bucuria Slăvitului Praznic al Înălțării Domnului, astăzi împlinindu-se 40 de zile de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, întreaga comunitate a primit cu emoție binecuvântarea Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, prin închinarea la cinstitele sale moaște.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, racla care adăpostește mâna dreaptă a Arhiepiscopului Mirelor Lichiei, precum și icoana făcătoare de minuni a sfântului numit „chipul blândeților”, au fost aduse la cel de-al unsprezecelea hram al Parohiei Straja II de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, prin purtarea de grijă a părintelui Emil Nedelea Cărămizaru. Astfel, se continuă tradiția potrivit căreia în fiecare an, cu prilejul hramului, poposește la Straja câte un odor de mare preț, spre a aduce mângâiere și ajutor celor care înalță cu evlavie rugăciuni Preasfintei Treimi.

Ziua cinstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost sărbătorită și prin săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, în mijlocul credincioșilor aflându-se Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Așa cum este obiceiul, ierarhul a fost așteptat la intrarea în localitate, iar o caleașcă l-a condus până la biserică unde, în sunetul clopotelor, a fost întâmpinat de preoți și credincioși îmbrăcați în portul popular specific locului, cu pâine și sare, dar și cu flori. Acesta s-a închinat la odorul de mare preț care a poposit aici cu prilejul hramului, dar și la racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, întocmai cu Apostolii, parte a visteriei parohiei din anul 2023.

A urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur săvârșită pe un podium special amenajat în imediata apropiere a locașului de cult, ierarhul fiind înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte, alături de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, arhim. Mihail Balan, exarh de zonă, arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, pr. Ionuț Isopescu, consilier eparhial al Sectorului Educațional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, arhid. Paul-Vlăduț Lungu, consilier al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață. De asemenea, din sobor au făcut parte stareți ai mănăstirilor bucovinene și slujitori ai sfintelor altare ale parohiilor din împrejurimi.

Răspunsurile liturgice care au împodobit sărbătoarea hramului parohiei au fost oferite de Grupul Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”, dirijat de pr. Constantin Dan Magdalena, iar la momentul Chinonicului, un grup de la Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul”, condus de prof. Ionuț Cotos, a interpretat mai multe cântece patriotice, întrucât în această zi a praznicului împărătesc al Înălțării Domnului sunt comemorați eroii neamului românesc.

În cadrul cuvântului de învățătură rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, a punctat întreita bucurie a acestei zile, Înălțarea Domnului, prăznuirea Sfinților Împărați Constantin și Elena și primirea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae. Preasfinția Sa a explicat semnificația profundă a Înălțării lui Hristos, arătată ca o „restaurare a demnității omului”, subliniind faptul că prin Înălțare „cerul devine patria spre care toți suntem chemați a ajunge în ea”. De asemenea, ierarhul a evidențiat rolul Sfintei Cruci ca simbol al biruinței asupra egoismului și necesitatea iubirii necondiționate pentru dobândirea mântuirii, și i-a îndemnat pe credincioși să își orienteze viața spre comuniunea veșnică cu Dumnezeu, evidențiind importanța smereniei și a rugăciunii în viața cotidiană.

Pr. Emil Nedelea Cărămizaru, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, a împărtășit bucuria de aduce spre închinare mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae în această zonă a țării binecuvântată de Dumnezeu, Bucovina, și a prezentat o filă de istorie despre acest odor de preț, considerat parte a patrimoniului mondial, care a fost dăruit țării de către domnul Mihai Viteazul în perioada unirii celor trei principate, ca semn de recunoștință pentru salvarea vieții sale.

În continuare, pr. Constantin Oprea, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, cel care împlinește și ascultarea de protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, a adus mulțumire Preasfintei Treimi pentru felul în care a fost marcat un deceniu de slujbă liturgică și a unsprezecea sărbătoare a hramului parohiei. Gândul de recunoștință s-a îndreptat către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, părintele Emil Nedelea Cărămizaru și întreg soborul împreună slujitor. Alese mulțumiri au fost adresate grupului psaltic prezent și tuturor credincioșilor, „celor care au venit de aproape și de departe, dar și tuturor străjenilor care au pus umărul, fiecare după putere, pentru ca această sărbătoare să fie una a unității, a dragostei și a comuniunii”.

Părintele protoiereu a dat citire gramatei pentru două distincții de vrednicie oferite din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Pr. Emil Nedelea Cărămizaru a primit în dar Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”, întrucât „a urmat exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl și întemeietor de școli, de numele căruia se leagă tipărirea primul Abecedar românesc și tipărirea în limba română a cărților de cult și a altor lucrări ziditoare de suflet, neobosit păstor duhovnicesc și apărător al credinței, care și-a asumat ca misiune și ajutorarea culturală și spirituală a creștinilor ortodocși români din interiorul arcului carpatic”. „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a eparhiei, a fost oferită familie Michael și Elena Cocerhan pentru „remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității”.

În semn de prețuire pentru vizita în Bucovina, oaspeții acestei zile, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania și pr. Emil Nedelea Cărămizaru, au primit din partea parohiei câte un ou de struț împodobit cu chipul sfinților ocrotitori ai sfântului locaș, ștergare cusute de gospodinele din Straja, trăistuțe și cărți.

A urmat săvârșirea unei slujbe de pomenire pentru eroii din toate timpurile și din toate locurile, cei care s-au jertfit pentru țară, neam și credință, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1920, când s-a stabilit ca în ziua praznicului împărătesc al Înălțării Domnului să fie comemorați eroii neamului românesc.

Sărbătoarea hramului se va încheia în dimineața zilei de vineri, 22 mai 2026, cu o slujbă de mulțumire, după care delegația va pleca spre București cu racla ce adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae. „Aducerea sfintelor odoare la hramul Parohiei Straja II continuă o frumoasă tradiție începută în anul 2017; de atunci, an de an, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a devenit pentru credincioșii din Straja și din împrejurimi un adevărat popas de rugăciune, comuniune și întărire duhovnicească.”

Scurt istoric

Piatra de temelie a Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Straja, județul Suceava, a fost așezată de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, iar construcția a fost realizată între anii 2010-2016 în stil clasic moldovenesc, ștefanian, cu sprijinul credincioșilor din Straja și al binefăcătorilor din împrejurimi.

Biserica este construită pe o fundație solidă din fier-beton și este înălțată în întregime din lemn, având la demisol paraclisul închinat Acoperământului Maicii Domnului. Acoperișul bisericii a fost realizat din tablă de cupru, crucile de pe turle au fost aduse de la Kiev, iar catapeteasma și mobilierul interior au fost executate la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Noua parohie din jurul bisericii a fost înființată în anul 2016 prin decizia Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar paroh al acestei comunități a fost numit pr. Constantin Oprea.

Biserica a fost sfințită la data de 21 februarie 2016. Slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord.

Paraclisul Bisericii Straja II a primit veșmântul luminos al sfințirii în ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, 1 octombrie 2023, prin slujba săvârșită de trei ierarhi ai Bisericii noastre, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Irina Ursachi