Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a

Într-o perioadă în care tinerii sunt adesea considerați tot mai departe de lectură, de cultură și de valorile spirituale, participanții Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life” au arătat, prin versurile și discursul lor, că poezia poate deveni rugăciune, căutare și mărturisire de credință.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Municipiul Suceava a avut loc joi, 21 mai 2026, festivitatea de premiere a celei de-a IV-a ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life” („Lumina Lumii”), proiect prin care se încurajează originalitatea creațiilor literare, diversitatea stilistică și de viziune, în sincronie cu formele moderne și contemporane de creație poetică.

Întrucât competiția este inițiată și spre amintirea ieromonahului Nectarie Chiriță, fost egumen al Schitului Cărbuna (Vânători-Neamț), versificator și cântăreț bisericesc, mutat la cele veșnice la numai 26 de ani, între cei care s-au înscris cu câte 5 poezii cu tematică religioasă se numără tineri care nu au depășit vârsta de 26 de ani și nu au publicat un volum individual de poezie.

Festivitatea de premiere a concursului organizat de Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Fundația „In Memoriam” și Casa de Poezie „Light of Ink” din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava s-a desfășurat într-o zi cu profundă încărcătură spirituală, praznicul împărătesc al Înălțării Domnului, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena și Ziua Eroilor, reunind în biserică laureați, membri ai juriului, profesori, părinți și iubitori ai poeziei religioase veniți din întreaga țară.

Despre importanța și unicitatea acestui proiect cultural a vorbit pr. Viorel Ioan Vârlan, parohul bisericii și directorul Fundației „In Memoriam”, care a subliniat faptul că „Light of Life” reprezintă, prin specificul său, un eveniment unic în România: „Ne bucurăm că în această sfântă zi de sărbătoare avem premierea la a patra ediție a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, un eveniment, după cum știu eu, unic în țara noastră.” Sfinția sa a amintit că manifestările dedicate concursului au debutat încă din ziua precedentă, când la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava au avut loc întâlniri culturale, prelegeri și dialoguri între premianți și membrii comisiei de jurizare. Totodată, participanții au vizitat Mănăstirea Dragomirna, ctitorie a Mitropolitului Anastasie Crimca, rod al dragostei Preamilostivului Dumnezeu și al rugăciunilor celor care au iubit acest loc binecuvântat.

La ediția din acest an au participat 58 de tineri din întreaga țară, cu vârsta de până la 26 de ani, fiecare concurent înscriind grupaje de poezie religioasă. Membrii juriului au analizat aproape 300 de poezii, apreciind nivelul artistic ridicat, sensibilitatea și profunzimea mesajului spiritual transmis prin versuri.

Și de această dată juriul care a citit, a analizat și a punctat expresivitatea, originalitatea, creativitatea și profunzimea versurilor a fost format din personalități de excepție din sfera literar-culturală și educațională, poeți, critici literari, jurnaliști și profesori. Redăm în cele ce urmează lista membrilor juriului, anunțată de echipa organizatoare: Adrian Alui Gheorghe – poet, publicist și editor, președintele juriului; Daniela Ceredeev – profesor MERITO și promotoare culturală; Daniela Șontică – poetă, eseistă și jurnalistă; Dumitru Crudu – poet și cronicar literar; Emil Munteanu – profesor MERITO, publicist și editor; Vlad Sibechi – profesor și cronicar literar.

Poeta și jurnalista Daniela Șontică a împărtășit bucuria de a descoperi sensibilitatea religioasă prezentă în creațiile tinerilor participanți: „Sunt onorată că am făcut parte din acest juriu și că am putut să citesc atât de multă poezie bună și sunt bucuroasă că tinerii scriu poezie cu tematică religioasă. Asta înseamnă că au și credință, și dragoste de Dumnezeu.”

În urma deliberării comisiei de jurizare, au fost acordate următoarele premii:

  • Marele Premiu „Light of Life”, în valoare de 1500 de lei – Vasile Gheorghițoaia (18 ani, Gorj);
  • Premiul I, în valoare de 1000 de lei – Lavinia-Bianca Irimescu (23 de ani, Botoșani);
  • Premiul al II-lea, în valoare de 750 de lei – Ana Ciobanu (18 ani, Bistrița);
  • Premiul al III-lea, în valoare de 500 de lei – Corina Anamaria Constantin (19 ani, Tulcea);
  • Premiul special „Ier. Nectarie Chiriță”, în valoare de 750 de lei – Vlad Minea (26 de ani, Brașov);
  • Premiul special „Autor din Bucovina”, în valoare de 500 de lei – Ema Dănilă (18 ani, Dumbrăveni).

De asemenea, Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, a oferit premii speciale participanților.

Mărturiile laureaților au evidențiat frumusețea și impactul unei astfel de inițiative culturale și spirituale asupra tinerilor participanți. Corina Anamaria Constantin, laureata Premiului al III-lea, a mărturisit emoția de a se afla printre câștigătorii concursului: „Pentru mine poezia este viață, este tot ce mă reprezintă. Ca să mă cunoașteți pe mine, mai întâi trebuie să-mi citiți poezia, apoi pe mine.”

Câștigătorul Marelui Premiu, Vasile Gheorghițoaia, elev al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a vorbit despre începuturile pasiunii sale pentru poezie și despre rolul pe care profesorii și familia l-au avut în formarea sa: „Încă din perioada în care visam cu ochii deschiși copilăria am avut o anumită pasiune pentru poezie. Această pasiune a fost aprofundată în manieră elocventă de profesoara mea de limba și literatura română, doamna Florentina Stănciulescu, care a clădit în mine ideea aceasta de creație.”

Ema Dănilă, câștigătoarea Premiului special „Autor din Bucovina”, elevă a Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, a vorbit despre bucuria de a reprezenta județul Suceava în cadrul competiției: „Mă simt onorată să fiu singura persoană din Suceava care a luat premiul în acest an, ținând cont că Festivalul Light of Life are deja, pot spune, o tradiție și în acest an observ că au venit elevi din toate zonele țării aici, la Suceava.”

Câștigătoarea Premiului I, Lavinia Bianca Irimescu, masterandă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, originară din Botoșani, a evidențiat atmosfera de comuniune și experiențele culturale oferite participanților: „A fost o experiență minunată. Ieri s-au întâmplat lucruri minunate. Am vizitat Mănăstirea Dragomirna și, alături de maica stareță, am aflat multe lucruri care ne-au ajutat să ne împrospătăm memoria.”

La rândul său, Vlad Minea, cel care a obținut Premiul sSpecial „Ieromonah Nectarie Chiriță”, a mărturisit că poezia sa explorează relația omului cu Dumnezeu din perspective diverse și profunde: „Poezia mea are această latură spirituală, care tratează și explorează relația cu divinitatea din unghiuri multiple.”

Ana Ciobanu, câștigătoarea Premiului al II-lea, elevă din Bistrița, a subliniat importanța organizării unor astfel de manifestări culturale dedicate poeziei și tinerilor: „Mă bucur foarte mult că se mai țin astfel de evenimente despre poezie, pentru că merită mult mai mult. Chiar dacă astăzi nu se mai pune atât de mult accent pe cultură, există nuclee care dau o pată de culoare vieții.”

Un moment aparte al festivității l-a constituit acordarea Diplomei de Onoare și a Plachetei jubiliare „Turnul Unirii”domnului profesor Gheorghe Cristian, inițiatorul și promotorul acestui proiect cultural-religios, prin implicarea căruia concursul a fost organizat neîntrerupt timp de patru ani/consecutiv.

Vizibil emoționat, domnul Gheorghe Cristian a vorbit despre valoarea și misiunea tinerilor poeți ai zilelor noastre, evidențiind totodată nivelul impresionant al creațiilor înscrise în concurs și apropierea tinerilor de Dumnezeu prin mijlocirea poeziei: „Pentru mine, eroii de astăzi sunt tinerii până la 26 de ani care scriu poezie religioasă, poezie cu tematică religioasă. Ei sunt realmente niște eroi. (…) Sunt realmente fericit să constat că tineri până în 26 de ani scriu poezie și scriu poezie extrem de valoroasă, extraordinar de expresivă”.

Potrivit organizatorilor, Distincția „Turnul Unirii” amintește de momentul aniversar al Centenarului Marii Uniri, când au fost sfințite Turnul Unirii, Capela Unirii și Clopotele Unirii, edificii realizate prin implicarea parohiei și a Fundației „In Memoriam”, alături de Muzeul „In Memoriam” și statuia Sfinților Martiri Brâncoveni. Placheta este oferită celor care, prin activitatea și mărturisirea lor, susțin unitatea de neam, de limbă și de credință.

Parteneri ai ediției din acest an au fost Centrul Cultural Bucovina, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, EduMax – Centru de Dezvoltare Personală și Profesională, Liceul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, Mănăstirea Dragomirna și Schitul Cărbuna din Vânători-Neamț.

Organizatorii au adresat mulțumiri tuturor sponsorilor și susținătorilor care au contribuit la desfășurarea evenimentului: EDUMAX, Optik Tataru, NEOACTIV SRL și NEOACTIV CONSTRUCT SRL, YONI COM SRL prin ing. Dan Iordache, Carpatis, URSA MARE, avocatului VARGAN, precum și familiilor Goraș, Roman și Ortoanu.

Ceremonia de premiere s-a încheiat cu recitarea tulburătorului poem al lui Costache Ioanid, „Ștergarul”, de către tânăra Adela Șulea.

„Spațiu al mărturisirii prin cuvânt și al comuniunii prin poezie” s-a dovedit a fi cea de-a IV-a ediție a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, continuându-se astfel misiunea de a împărtăși din seninul întâlnirilor cu Lumina lui Dumnezeu bucurii luminoase pentru sufletele tinerilor, oglindite în versuri.

Irina Ursachi

foto credit: Sebastian Andrei Lazăr