Duminica după Botezul Domnului la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Duminică, 8 ianuarie 2023, zi care amintește de Începutul propovăduirii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

În această Duminică după Botezul Domnului, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și pr. Adrian Popa, consilier în cadrul Sectorului Colportaj Bisericesc al Centrului Eparhial Suceava.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.

În cuvântul de învățătură intitulat „Hristos – Lumina lumii” publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a explicat înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice rânduite pentru această zi, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (4, 12-17), în care este rememorată ieşirea la propovăduire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Evanghelistul plasează momentul după ispitirea din Carantania (4, 1-11), moment care marchează începutul activităţii publice a lui Iisus (Matei 4, 12-17). Continuarea firească a acestui moment o constituie alegerea primilor ucenici, pe care Hristos îi va forma în duhul Evangheliei Sale (Matei 4, 18-22). Dacă Sfântul Evanghelist Matei a trecut sub tăcere faptele petrecute de la Botezul Mântuitorului până la momentul întemniţării lui Ioan Botezătorul, Sfântul Evanghelist Ioan a completat acest gol. Astfel, el a intercalat interpelarea lui Ioan Botezătorul de către delegaţia conducătorilor religioşi ai Israelului cu privire la activitatea sa (Ioan 1, 19-28), prezentarea Mântuitorului ca Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii (Ioan 1, 29-34), participarea Mântuitorului la nunta din Cana (Ioan 2, 1-11), curăţirea Templului de cei care îl profanau (Ioan 2, 13-22), întrevederea cu Nicodim (Ioan 2, 23 – 3, 21), plecarea la Enon, unde boteza Ioan, care nu fusese închis încă (Ioan 3, 22-36). (…) Predica Mântuitorului a debutat cu acelaşi conţinut cu care Sfântul Ioan Botezătorul şi-a pregătit auditoriul pentru botezul pocăinţei: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor (Matei 3, 2). Interesant este faptul că Mântuitorul nu a fracturat mesajul lui Ioan, ci l-a continuat, desăvârşindu-l. Desigur, spun exegeţii, îndemnul pocăiţi-vă al lui Ioan se referea la păcatele săvârşite, în timp ce pocăiţi-vă al lui Hristos vizează schimbarea, transfigurarea lor sufletească. Un argument în acest sens este şi adaosul Sfântului Evanghelist Marcu: şi credeţi în Evanghelie (Marcu 1, 15).”

Irina Ursachi

Foto credit: Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”