Duminica a V-a după Rusalii la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

În cea de-a cincea duminică după Pogorârea Sfântului Duh, 17 iulie 2022, zi în care în bisericile ortodoxe este lecturat fragmentul Sfintei Evanghelii despre Minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, credincioșii și clericii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au avut ocazia de a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe un podium special amenajat în incinta lăcașului de cult. Între preoții și diaconii din soborul slujitor s-au numărat slujitori ai mănăstirii, precum și clerici ai Administrației Eparhiale, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar-administrativ.

Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de Corul Mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuţ Lucian Tablan Popescu.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către arhim. Serafim Grigoraș, starețul mănăstirii care adăpostește racla cu moaștele Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, grabnic ajutător și mare făcător de minuni. Părintele stareț le-a vorbit credincioșilor despre minunea înfăptuită de Mântuitorul Iisus Hristos, și anume vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gherghesenilor. Din cauza lucrării vrăjmașului, minunea nu a fost suficientă pentru cei care au primit darul dumnezeiesc, aceștia neînțelegând faptul că sufletul omului este mai important decât toate comorile lumii. 

„Oamenii săvârșesc nedreptate împotriva lui Dumnezeu şi tot ei se mânie asupra Lui. Uităm, bieții de noi, oamenii, că glasurile noastre sunt nimic în lumea aceasta mare. Iar dacă, mâniindu-ne, buzele noastre nu vor mai mărturisi numele Domnului, dacă Îl vom huli, ne vom umple de frică, căci vom auzi necuvântătoarele mărturisindu-L. (…) Evanghelia de azi să fie deci spre învăţătură, să fie îndemn şi îmbărbătare pentru toţi cei ce se simt în trup ca în mormânt ori care îşi dau seama de lucrătura puterilor demonice în patimile care apasă asupra lor ca nişte lanţuri de fier, târându-i în adâncul pieirii. Să fim conștienți că sufletul omului e mai prețios decât toţi porcii şi vitele şi ţarinile şi toate averile din lume. (…) Blândeţe, răbdare, înălţime dumnezeiască! Păstrând tăcerea a înveşnicit biruinţa Sa. Să înveţe păgânii, dacă vor, din pilda smeritului Domn Iisus Hristos Care niciodată nu dă buzna cu sila. Cine-L primeşte, primeşte viaţa veşnică; cine-L alungă,rămâne cu porcii în veşnica îndrăcire şi moarte.”

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a citit și rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, și i-a invitat pe cei prezenți la Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie, din 20 iulie 2022, Mănăstirea nou înființată Sfântul Ilie Șcheia primind în acea zi veșmântul resfințirii. Slujba de târnosire și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie vor fi săvârșite de cei doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,Episcop-Vicar, alături de un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 07:30. Potrivit tradiției, fiecare credincios va avea posibilitatea de a intra în Sfântul Altar pentru a se închina, de miercuri și până duminică, 24 iulie 2022.

Cei prezenți astăzi la Mănăstirea „Sfântul Ioan ce Nou de la Suceava” au avut ocazia de a-și lua rămas bun și a duce un omagiu părintelui proin-stareț Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al mănăstirii, cel care a desfășurat activități de mare anvergură pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

În continuare, a fost oficiată slujba Parastasului pentru sufletul vrednicului de pomenire arhim. Grigorie, neobosit slujitor al lui Hristos, trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 16 iulie, la 90 de ani.

Arhid. Vasile Demciuc a prezentat cele mai importante aspecte din viața părintelui trecut la Domnul, evidențiind întâlnirile cu marii duhovnici ai României, precum și perioadele vitrege în care monahii și monahiile care aveau până în 55 de ani, prin decretul din 1959, au fost izgoniți din mănăstiri. Au rămas foarte puțini, cei invalizi sau neputincioși.

„A trăit o viaţă în slujirea lui Hristos împletită cu maturitatea duhovnicească dobândită din încercările şi greutăţile prin care a trecut în misiunea grea ce i-a fost încredinţată cu mai bine de 40 de ani în urmă, cea de a fi starețul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, cea mai îndelungată și prosperă stăreție din istoria de cinci veacuri a mănăstirii, cu cele mai bogate realizări în spațiul mănăstirii, cu împliniri care uimesc pe oricine. A lucrat cu timp și fără timp în folosul Bisericii, iar meritele Sfinției  Sale  nu au fost trecute cu vederea. A învățat de la marii călugări arta smereniei, iubind discret, fără ostentație, rugăciunea. Între multele amintiri frumoase pe care le păstrez cu sfințenie în sipetul sufletului meu, evoc cu bucurie persoana părintelui stareț arhimandritul Grigorie: fire energică, harnic, înțelepciune de Pateric, răbdare și smerenie  multă, multă. Vorba era vorbă şi nu se schimba după cum bătea vântul. Dacă zicea ceva, aşa rămânea. Cu adevărat fapta vorbește despre viața părintelui stareț care a fost, fără a exagera cu nimic, cu adevărat un ctitor și adăugitor al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava Nu s-a încurcat în mrejele vremurilor și nu a dat somn ochilor săi și nici genelor dormitare până nu a văzut lucrul început bine făcut. Când multiplele ascultări nu îi îngăduiau prezența fizică la slujbele liturgice, absența era suplinită de rugăciunea tainică a minții.”

Apoi soborul s-a îndreptat către Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, locul în care a fost depus părintele stareț, săvârșindu-se acolo un Trisaghion de către Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

În seara aceasta, trupul neînsuflețit al părintelui Grigorie va fi dus la Mănăstirea Putna, urmând ca mâine, luni, 18 iulie, începând cu ora 10:00, să fie săvârșită slujba înmormântării.

Irina Ursachi