În ziua în care se împlinesc 522 de ani de când Io Ștefan Voievod a lăsat pământului cele ale trupului pentru a se alătura în lăcașurile cerești sfinților militari ce străjuiesc tronul Preasfintei Treimi, numeroși români de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din Bucovina de Nord, își îndreaptă pașii spre Mănăstirea Putna, cea mai cunoscută ctitorie a domnului Moldovei.
Peste numai câteva zile, pe 10 iulie, se vor împlini 560 de ani de când, potrivit tradiției, „Ștefan-Vodă cel Bun (…) au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte” pentru a alege loc prielnic de rugă și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru victoria în Bătălia de la Chilia, 23-26 ianuarie 1465.
Prăznuirea Binecredinciosului Voievod, la împlinirea a 34 de ani de la însccrierea solemnă în rândul sfinților a celui mai cunoscut apărător al credinței de pe meleagurile noastre, a început cu închinarea la mormântul Măriei Sale a Înaltpreasfințitului Părinte Efrem, Mitropolit de Alep, Alexandretta și Împrejurimi din Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei și a întregului Răsărit.
Un moment aparte al manifestării dedicate celui care a ridicat sau sprijinit peste 40 de lăcașuri de cult l-a constituit întâmpinarea de către starețul Putnei a gospodarilor din vetrele folclorice ale județului Suceava, care au venit pe jos de la intrarea în localitate până la vatra monahală. Aceștia au interpretat cântări religioase și patriotice, fiind însoțiți de reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și Prefectul Județului Suceava, Bogdan-George Păstrăv.
Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la altarul de vară amenajat în preajma turnului clopotniță, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi sub protia arhim. Melchisedec Velnic, exarh și stareț al Mănăstirii Putna, reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava, între care arhim. Serafim Grigoraș, exarh de zonă, arhim. Justinian Săvescu, secretar eparhial, pr. Ionuț Isopescu, consilier al Sectorului Educațional-Teologic, pr. Mihai Cobziuc, consilier la Biroul pentru Relațiile cu Minoritățile, și părinții protoierei Constantin Oprea (Rădăuți), Ionel Doru Budeanu (Suceava II) și Aurel Goraș (Câmpulung Moldovenesc). În comuniune euharistică s-au alăturat ca oaspeți părintele Constantin Coman, profesor universitar la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, și părintele Viorel Sava, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” Iași, dar și slujitori ai sfintelor altare din localitățile învecinate ori mai de departe, de dincolo de granițe.
Răspunsurile liturgice la ecteniile și rugăciunile înălțate de cei afierosiți lui Dumnezeu prin Taina Hirotoniei au fost date de Grupul „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna, dirijat de arhid. Serafim Grigorescu.
Cuvântul de învățătură în limba arabă și tradus a fost rostit la finalul Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem. Arhiereul a transmis binecuvântarea și mesajul de comuniune din partea Patriarhului Ioan al X-lea, evocând situația dramatică a creștinilor din Orientul Mijlociu, întrucât continuatoarea comunității întemeiate de Sfinții Apostoli Petru și Pavel în Antiohia Siriei, păstrătoare a credinței apostolice, a fost și este greu încercată de războaie, persecuții și suferințe. În acest context, a evidențiat rolul esențial al Bisericii, care nu s-a limitat la slujirea liturgică, ci a oferit sprijin umanitar, adăpost, hrană, educație, îngrijire medicală și speranță celor rămași în locurile în care s-au născut și au crescut, în ciuda tuturor vitregiilor.
Părintele mitropolit a evocat apoi personalitatea sfântului prăznuit astăzi, „care și-a întemeiat domnia pe credință, iubire de popor și smerenie. Deși a trăit într-o perioadă marcată de numeroase războaie și amenințări, el nu a cedat compromisurilor, ci și-a apărat țara și credința, construind biserici și mănăstiri ca semn al recunoștinței față de Dumnezeu.”, înțelegând că puterea unui popor nu stă în mulțimea armelor, ci în fermitatea credinței. De altfel, voievodul a avut „convingerea că Dumnezeu l-a chemat să slujească poporul și să mărturisească Evanghelia pe pământul încredințat lui”, astfel încât constituie un punct de reper nu doar pentru cei ce se află vremelnic în funcții de conducere, ci pentru orice creștin. „Astăzi ne aflăm, așadar, în fața unui model de credință care clădește o patrie, în fața unui conducător curajos și a unui păstor care însuflețește. Ne aflăm în fața unui om smerit și a unui mare Sfânt, Ștefan cel Mare și Bun. (…) Acesta s-a arătat ca o icoană a lui Hristos în această lume, făcându-se una cu poporul pe care îl conducea prin dragostea sa față de oameni, suferind alături de ei în durerile lor și bucurându-se în bucuriile lor, fiind mereu preocupat de soarta lor, devenind astfel un model de conducător politic credincios.”
Faptele Măriei Sale îi provoacă pe credincioși să reflecteze la propriile vieți: dacă își întemeiază viața în familie pe învățăturile Evangheliei, dacă își cresc copiii în credință și dacă își clădesc relațiile pe iubire, iertare și smerenie, sau dacă, dimpotrivă, sub asaltul provocărilor contemporane, cedează, curajul fără smerenie prefăcându-se în mândrie, iar puterea fără frică de Dumnezeu, în tiranie. „Ștefan a trăit într-o epocă în care Moldova era înconjurată de pericole și războaie; ar fi putut să se predea sau să accepte compromisuri, dar a urmat o altă cale: a ales să rămână statornic în credința sa, să-și înfrunte dușmanii, să-și apere poporul și să construiască biserici și mănăstiri, pentru că omul care își apără granițele patriei fără să-și păzească inima nu poate clădi un viitor.”
Înaltpreasfinția Sa și-a încheiat cuvântarea cu un îndemn la rugăciune pentru pace, pentru cei aflați în suferință, pentru creștinii persecutați, pentru bolnavi, refugiați și nevoiași, precum și pentru unitatea Ortodoxiei.
În semn de recunoștință pentru binecuvântarea arhierească, arhim. Melchisedec Velnic i-a oferit ierarhului oaspete o Evanghelie în limba arabă, legată în piele în atelierul putnean, precum și Albumul „Veșnicii din Țara Mușatinilor ctitorite în lemn, piatră și culoare”, una dintre cele mai recente apariții ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
După Sfânta Liturghie a avut loc un moment artistic pregătit pentru această zi de sărbătoare, un recital de muzică și poezie patriotică și religioasă. Ansamblul Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, dirijat de prof. Iustina Horga, și Grupul Vocal-Tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus, coordonat de prof. Vasile Schipor, au interpretat cântece și poezii închinate celui numit „Atlet al lui Hristos” și întregului neam românesc, amintind astfel de lupta, dragostea și râvna strămoșilor care s-au jertfit pentru dreapta credință. Darul muzical s-a încheiat cu interpretarea de către ambele coruri a cunoscutei piese „Când a fost să moară Ștefan”, iar credincioșii prezenți s-au alăturat cu vădită emoție, incinta necropolei domnești răsunând precum odinioară, când miile de moldoveni l-au condus pe ultimul drum pe ilustrul lor conducător.
În semn de cinstire a ctitorului, între zidurile Cetății Putnei a avut loc, după intonarea Imnului național al României, dezvelirea unei plăci comemorative din partea Statului Major al Forțelor Terestre.
Vorbind despre semnificația acestui moment, arhim. Melchisedec Velnic a precizat că acest omagiu „nu este altceva decât un semn care unește două inimi: inima credinței și inima dragostei de patrie și de neam. Și acestea sunt una atunci când se întâlnesc, mai cu seamă, în Hristos Domnul.”, bine cunoscut fiind faptul că slăvitul domn atribuia biruințele sale lui Dumnezeu, iar înfrângerile, slăbiciunilor sale, primindu-le cu smerenie. Preacuvioșia sa a evidențiat unitatea dintre Biserică și neam din vremea lui Ștefan cel Mare, precizând că această unitate este reiterată astăzi prin legătura dintre Forțele Terestre și Mănăstirea Putna, ce exprimă nevoia de unitate a României și de colaborare între Armată și Biserică în slujirea poporului.
Domnul general locotenent Ciprian Marin, conducătorul Statului Major al Forțelor Terestre, a reliefat legătura existentă dintotdeauna între cele două instituții, numeroși sfinți provenind din rândul militarilor, unul dintre modele fiind oferit de cel „care a unit în inima sa credința, iubirea de țară și datoria față de popor”, „marele conducător de oști și apărător al credinței creștine”, și care „ne-a arătat că adevărata putere nu stă doar în biruințele pe câmpul de luptă, ci mai ales în slujirea oamenilor și în păstrarea valorilor. Ne-a arătat că a conduce înseamnă a sluji!”. De aici și inițiativa de a-i onora memoria și a-i înveșnici faptele prin înscrierea pe placa de marmură a cuvintelor: „Întru cinstirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ca mărturie peste veacuri a legăturii de suflet dintre Statul Major al Forțelor Terestre și Mănăstirea Putna – vatră de spiritualitate și simbol al unității naționale, legătură întărită și pecetluită la 2 iulie 2024. Sfinte Voievodule Ștefane, ocrotește Armata iubitoare de Hristos!”, domnul general locotenent amintind că lupta Armatei Române pentru apărarea țării și libertății neamului a stat mereu sub semnul crucii.
Evenimentul a continuat cu depunerea de coroane și jerbe de flori la mormântul celui ce a marcat istoria Moldovei prin îndelungata sa domnie, din partea Instituției Prefectului Județului, Primăriei și Consiliului Local Putna, Consiliului Județean Suceava, Consulatului General al României la Cernăuți, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ministerului Apărării Naționale și a altor instituții.
A urmat tradiționalul ceremonial militar, anul acesta împlinindu-se trei decenii, defilarea Drapelului de luptă și a detașamentelor de onoare pe acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” din Iași. Parada a fost deschisă de un batalion de elevi din cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre ,,Basarab I” din Pitești, urmat de locotenent Mihai Negrea, comandantul gărzii la Drapelul de Luptă, și detașamentul comandat de plutonier Alexandru Dinescu. Următoarele efective au fost detașamentul Batalionului 335 Artilerie ,,Alexandru cel Bun” din Botoșani, detașamentul Batalionului 17 Vânători de Munte ,,Dragoș Vodă” din Vatra Dornei și cadre de la Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Bogdan Vodă” Suceava, alături de detașamentul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bucovina” al județului Suceava. Ceremonia a continuat cu elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și cu detașamentul Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, finalizându-se cu prezentarea onorului Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” din Iași.
În cuvântul său de încheiere a manifestărilor, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a evidențiat una dintre cele mai importante lecții pe care o putem extrage din viața ocrotitorului așezământului monahal: puterea iertării, ce reiese îndeosebi din atitudinea pe care a avut-o față de boierii fugari care complotaseră împotriva tatălui său și îi uzurpaseră tronul. Alegând calea împăcării, i-a chemat înapoi, le-a oferit iertare deplină și i-a reintegrat în viața țării, unii dintre ei devenind membri ai Sfatului Domnesc.
Scrisoarea adresată marelui logofăt Mihu arată iertarea deplină a celui care îi ucisese tatăl. „Vedem în aceste cuvinte atât de adânci ceva mai mult decât o iertare care șterge greșeli trecute. Vedem o dorință fierbinte de a depăși conflictul și de a reface o legătură sufletească personală, dar și de a restaura unitatea cât mai deplină a țării.” Pornind de la acest exemplu, credincioșii sunt îndemnați să-și cerceteze conștiința, să cultive iubirea, dreptatea și iertarea ctitorului Putnei. Evocând cuvintele lui Mihai Eminescu despre mormântul voievodului ca „altar al conștiinței naționale”, părintele stareț a subliniat faptul că moștenirea Sfântului Ștefan rămâne un reper moral și spiritual pentru fiecare român și pentru fiecare creștin, chemat să trăiască vrednic de numele de creștin.
Sărbătoarea sfântului mușatin a adus împreună clerici și credincioși din Moldova din stânga și din dreapta Prutului și din nordul Bucovinei, din regiunea Cernăuți, la eveniment fiind prezenți și reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, precum și starețe ale mănăstirilor din regiune. Credincioși veniți din toate colțurile țării, din Ucraina și din Republica Moldova s-au unit în duh de rugăciune pentru a-l cinsti pe Măria Sa Ștefan la mormântul său. Ei au avut totodată bucuria de a se închina și la moaștele Sfinților putneni Iacob, Sila, Paisie și Natan, precum și la fragmente din moaștele Sfinților Trei Ierarhi și ale Sfântului Nectarie, așezate într-un baldachin frumos împodobit pe latura din stânga a bisericii mari, primind și câte o iconiță cu chipul „atletului credinței creștine”.
Scurt istoric
Mănăstirea Putna este prima și cea mai de seamă ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, fiind ridicată, potrivit izvoarelor istorice, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru victoria în Bătălia de la Chilia, 23-26 ianuarie 1465. Cronicarul Ion Neculce consemnează modul în care a fost ales amplasamentul: „Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul”. Providența divină a lucrat în chip minunat, căci săgeata s-a înfipt în locul în care cu ceva vreme în urmă a existat o vatră sihăstrească bine organizată. Ridicarea noii așezări monahale a început la 10 iulie 1466, după cum este consemnat în Cronica moldo-polonă, voievodul așezând-o sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Adormirea Maicii Domnului fiind unul dintre cele mai iubite și des întâlnite hramuri în spațiul ortodox.
Încă de la început, dorind să facă aici un important centru cultural, domnul s-a preocupat de cele necesare, înzestrându-și ctitoria cu numeroase danii, proprietăți și odoare și transferând de la Mănăstirea Neamț un grup de monahi, meșteri caligrafi și miniaturiști, în frunte cu egumenul Ioasaf.
Lucrările au avansat destul de repede, biserica principală fiind sfințită la 3 septembrie 1469 de mitropolitul Teoctist al Moldovei împreună cu episcopul Tarasie al Romanului, în prezența ctitorului și a familiei sale, a Sfatului Domnesc, a unui impresionant sobor de preoți și diaconi și a unei mari mulțimi de credincioși. Letopisețele vremii evidențiază faptul că ceremonia târnosirii a reprezentat – la fel ca și întemeierea – un prinos de recunoștință adus lui Dumnezeu și întru Preacuratei Fecioare Maria, pentru toate binefacerile și ajutorul primit.
Gândită de la început ca necropolă domnească, Mănăstirea Putna a beneficiat de întreg sprijinul importantului ei întemeietor, care a dorit ca acest așezământ să nu fie doar o oază duhovnicească, ci și un veritabil centru de spiritualitate, cultură și istorie românească. Astfel, aici s-au organizat un atelier de broderii cu fir de aur și argint, cu mătăsuri scumpe și pietre prețioase, un scriptoriu recunoscut pretutindeni pentru lucrările caligrafiate, ateliere de orfevrărie și ceramică, respectiv o școală de muzică.
După trecerea la cele veșnice a strălucitului Mușatin, în 2 iulie 1504, mormântul său de la Putna a devenit un loc de închinare pentru toți românii. În 1992, slăvitul domn a fost canonizat, cu titlul Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în 2010 mănăstirea, la 540 de ani de la întemeiere, în contextul sfințirii picturii în frescă, a primit sărbătorirea ctitorului, prăznuit pe 2 iulie, ca al doilea hram.
De-a lungul vremii, domnii care au urmat în tronul Moldovei ilustrului apărător al credinței și patriei străbune nu au trecut cu vederea mănăstirea lui de suflet. Acest sprijin nu s-a dovedit a fi însă suficient, astfel încât la începutul secolului al XVIII-lea Putna a ajuns într-o stare vrednică de plâns. Cu strădania și hărnicia mitropolitului Iacob Putneanul (1719 – 1778), ansamblul monahal a trecut printr-o importantă refacere. Închinoviat la doar 12 ani în renumita biserică voievodală, ales episcop de Rădăuți la 26 de ani și mitropolit al Moldovei la 31 de ani, s-a remarcat prin viața duhovnicească, nemăsurata milă față de cei năpăstuiți, preocuparea permanentă pentru educarea poporului și curajul în apărarea păstoriților săi. Cea de-a doua etapă de înflorire pe care Mănăstirea Putna a cunoscut-o în timpul activității sale ca egumen și ierarh îl îndreptățesc pe destoinicul mitropolit să fie considerat al doilea mare ctitor al așezământului monahal. Sfântul Ierarh Iacob Putneanul a fost canonizat, cu zi de prăznuire 15 mai, data trecerii la cele veșnice, în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 6-7 iunie 2016, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a primei mănăstiri ridicate de domnul Ștefan.
