„Cuvinte-zid și cuvinte-fereastră. Cuvânt frumos, purtător de Hristos”

Alături de Lumina împărtășită în sufletul tuturor creștinilor din întreaga lume ca dar al Preamilostivului Dumnezeu în prima săptămână după Învierea Mântuitorului, cei prezenți la Centrul Eparhial Suceava s-au bucurat de un nou eveniment deosebit organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Conferința „Cuvinte-zid și cuvinte-fereastră. Cuvânt frumos, purtător de Hristos”. În Sala Pimen Arhiepiscopul, în după-amiaza zilei de joi, 9 mai 2024, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a fost evocată „bucuria împrietenirii cu cuvântul vindecător și frumos, cu cărțile, cu arta, cu învățarea continuă”. Între cei care au fost părtași ai acestei bucurii s-au numărat profesori, clerici, elevi, părinți și iubitori de artă și cultură, precum și invitații speciali ai zilei, domnișoara Corina Popa, profesor și lingvist, lector doctor la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI), de la Facultatea de Litere a Universității din București, și doamna Oana Carmen Budeanu, preoteasă, agent șef de poliție, psiholog și autor de versuri.

Întrucât întâlnirea organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Sectorul Media și Comunicare al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop” s-a desfășurat la numai câteva zile de Sfintele Paști, i-a fost pus început bun prin rugăciunea Hristos a înviat înălțată prin cânt de către Grupul „Crescendo” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, coordonat de prof. Iulia Buraciuc.

Sărbătoarea cărților și-a cuvântului frumos, a cititorilor și-a autorilor de carte, inițiată și moderată de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a continuat cu prelegerea Corinei Popa, autoare de carte, fondatoare a cunoscutului proiect Școala de Gramatică, fost consilier la Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, expert în etică universitară, consilier pe probleme de educație în Parlamentul României ș.a. Invitata le-a vorbit celor prezenți despre cuvintele-zid și cuvintele-ferestre, dezvăluind care sunt cuvintele care cresc și ne cresc, cuvintele care ne ajută să creștem prin ele alți oameni.

A urmat vernisarea Expoziției naționale itinerante de caligrame „Cuvânt ce (se) poartă frumos”, organizată în cadrul proiectului omonim. Potrivit inițiatorilor acestui program, expoziția cuprinde 451 de lucrări, înscrise în concurs de 567 de elevi din 82 de școli din județele Bihor, Dâmbovița, Dolj, Mureș, Neamț, Sibiu, Timiș, Vrancea, Suceava și din municipiul București. Participanții au fost coordonați de 123 de profesori, care predau discipline variate. Cuprinde caligrame în limba română, în limba engleză și în limba franceză, iar textele și autorii pe care ni le propun competitorii sunt dintre cele mai diverse. Desigur, în număr covârșitor se regăsesc texte scripturistice și patristice, file de acatist, de Filocalii și de Limonariu, dar și scrieri contemporane, ca – de pildă – Decalogul Vârstnicului, întocmit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Astfel, FericirileRugăciunea DomneascăPsalmiiProverbele lui SolomonImnul iubirii creștine, fragmente din epistolele pauline, vieți de sfinți și pagini din istoria Bisericii și a țării și-au găsit loc frumos în caligrame. Dintre autorii de texte literare, pot fi amintiți: Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Magda Isanos, Emil Gârleanu, Elena Farago, Andrei Mureșanu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Virgil Carianopol, Gheorghe Tomozei, Nicolae Steinhardt, Radu Gyr, Costache Ioanid, Ioan Alexandru, Traian Dorz, dar și Esop, Carlo Collodi, Alexandre Dumas, Mark Twain, Alphonse de Lamartine, William Shakespeare.

Organizatorii au mărturisit faptul că expoziția aceasta este cea dintâi dintr-o serie întreagă de expoziții ce se vor organiza în județ și în țară, pentru a inspira și alți copii și tineri să descopere frumusețea cuvintelor și bucuria estetică, artistică și culturală dintr-un astfel de instrument de învățare.

Un alt moment deosebit al zilei a fost lansarea unui mănunchi de versuri scrise de Oana Carmen Budeanu, care și-a lansat volumul de debut, Pe prispa gândului, publicat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La final, placheta de versuri și meditații a fost „acompaniată” de un moment muzical oferit de Corul „Ram de salcie” al Parohiei Salcea, coordonat de însuși autoare.

Manifestarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe și cu vizitarea salonului binar „Carte cu carte, pentru copii și pentru biblioteca mamei creștine” al Editurii Crimca a eparhiei, recomandarea organizatorilor fiind de această dată o carte de rugăciuni și de „uite, liniștea trece pe drum!”, ediție de colecție, jubiliară, ofrandă a Părintelui Arhiepiscop Calinic.

Conferința a fost transmisă în direct pe pagina oficială a Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial și poate fi urmărită accesând link-ul următor: „Cuvinte-zid și cuvinte-fereastră. Cuvânt frumos, purtător de Hristos.

Irina Ursachi