Concursul de toacă „Răsună toaca-n cer” a ajuns la ediția a XII-a

Duminică, 11 iunie 2023, Parohia „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Apostol Andrei” din Rotunda, oraşul Liteni, Protopopiatul Fălticeni, a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor și sub coordonarea preotului paroh Ursuleasa Mihai şi a arhidiaconului Ursuleasa Adrian, festivalul – concurs de toacă intitulat „Răsună toaca-n cer“,  ajuns la cea de-a  XII-a ediție.

La concurs au fost înscrişi 45 de copii din judeţele Suceava, Botoșani și Iași, la 4 categorii: categoria 3-6 ani, categoria clasele I-IV, clasele V-VIII, şi cea a tinerilor din liceu.

Prin organizarea acestui concurs se dorește apropierea copiilor de biserică și implicarea tinerilor în viața activă a acesteia. Pentru buna organizare a evenimentului, Parohia Rotunda a beneficiat de o susținere din partea Centrului Cultural Bucovina, reprezentat de doamna Cotos Elena Simona, și din partea Primăriei Liteni, prin persoana domnului primar Tomiță Onisei.

Organizatorii au oferit premii constând în bani, medalii, diplome și dulciuri. Din juriu au făcut parte:

  1. Cotos Elena Simona – consultant artistic al Centrului Cultural Bucovina.
  2. Arhidiaconul Plamadă Vasile – profesor, Inspector bisericesc al Sectorului Colportaj și slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
  3. Arhidiaconul Ursuleasa Ciprian.

Câştigătorii din acest an sunt:

 Premiul cel mare : Macuc Teodor (Poiana, Vorona)

=categoria 3-6 ani=

premiul I: Roman Alexandra  (Dumbrăveni)
premiul al II-lea: Cârlan Ștefan ( Flămânzi, Botoșani)
premiul al III-lea: Bursuc Iosif (Flămânzi, Botoșani)                                     

=categoria clasele I-IV=

premiul I: Neamțu Matei (Rotunda)
premiul al II-lea: Jaba Rafael (Rotunda)
premiul al III-lea: Caliniuc Filip (Dumbrăveni)                                  

=categoria clasele V-VIII=

premiul I: Crăciun Iustinian (Pârcovaci, Hârlău)
premiul al II-lea: Irimia Ștefan (Poiana, Vorona)
premiul al III-lea: Zodieru Giani (Hârlău)

=categoria elevi de liceu=

premiul I : Gănuț Daniel (Rotunda)
premiul al II-lea: Murgoci Severian (Siliștea Nouă, Dolhasca)
premiul al III-lea: Pășcănuț Iulian (Mălini)

Parohia Rotunda