În urma afirmațiilor apărute în spațiul public cu privire la presupuse demersuri ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților referitoare la bunurile unor clerici, facem următoarele precizări:
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților respinge categoric orice încercare de a induce în opinia publică ideea că Înaltpreasfințitul Părinte Calinic sau autoritățile eparhiale ar urmări dobândirea proprietăților personale ale preoților.
Subliniem încă o dată, că Arhiepiscopia nu urmărește și nu a urmărit niciodată dobândirea proprietăților personale ale vreunui preot. Demersurile întreprinse vizează exclusiv readucerea în patrimoniul Bisericii a acelor bunuri bisericești care au fost edificate din contribuția credincioșilor și pentru folosința comunităților parohiale, dar care, de-a lungul timpului, au fost înscrise sau intabulate, în mod nelegal ori cu încălcarea dispozițiilor statutare și legale, pe numele unor persoane fizice sau al unor asociații de drept privat. Aceste bunuri trebuie să revină, în condițiile legii, în patrimoniul parohiilor pentru care au fost construite.
Protejarea patrimoniului bisericesc reprezintă o obligație legală, statutară și morală a autorității eparhiale, iar orice măsură adoptată în acest sens urmărește exclusiv respectarea legislației în vigoare, a Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și apărarea intereselor legitime ale comunităților parohiale.
Regretăm încercările de deformare a acestui demers instituțional prin afirmații lipsite de fundament și reiterăm faptul că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților își desfășoară activitatea cu deplin respect față de lege, față de dreptul de proprietate și față de rânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe Române, dorind ca bunurile parohiale însușite de unii prin falsuri, să fie redate Bisericii.
Biroul de presă al
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

