„Comorile satului” – ultimul capitol

La sfârșitul celei dintâi săptămâni de septembrie, răzleți stropi de ploaie și un vânt potolit aduceau miresme de toamnă și, odată cu ele, zâmbete, îmbrățișări și nemărginită bucurie.

Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în perioada 9-11 septembrie 2022, în parohiile Adormirea Maicii Domnului, Straja I și Sfinții Împărați Constantin și Elena, Straja II, din Protopopiatul Rădăuți, poposea pentru ultima oară-n acest an, Tabăra Comorile satului.

Gazde primitoare și sprijin în zilele petrecute într-un colț din Bucovina, le-au fost copiilor și tinerilor, preoții parohi, părintele consilier eparhial Constantin Oprea și părintele Florin Boțic.

Apoi, învățătoare, educatoare și profesori deopotrivă, care, din drag de copii și de învățare, au pus suflet pentru a-i aduna pe tineri în sânul bisericii.

Și le-au fost zile și clipe de bucurie, de dăruire, de învățare și de joacă, tuturor celor prezenți: copii și tineri, preoți, învățătoare și părinți – care cu greu voiau să se despartă, parcă, de-ai lor copii.

Pentru cei 220 de copii prezenți, echipa de voluntari a Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru viață, sprijiniți și îndrumați îndeaproape de părintele Arhid. Paul-Vlad Lungu, a făcut ceea ce a învățat în toate taberele acestei veri, și ceea ce a știut mai bine. Le-au pus în inimi bucurie, dragoste și învățături de mare preț, apoi pe chipuri zâmbete largi și-n ochi lumină și speranță.

Cele trei zile au început cu emoții și simțit neastâmpăr, care s-au risipit însă, odată cu începerea activităților.

Atelierele de teambuilding, atelierele de comunicare, handmade și cateheză, atelierele de dans, jocurile olimpice, tirul cu arcul și atelierele de muzica, Spovedania și Sfânta Liturghie, vânatoarea de comori și focul de tabără i-au apropiat și de această dată pe ai noștri voluntari, de sufletele copiilor.

În cea de-a doua zi a taberei, în mijlocul tinerilor, s-a aflat doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, Suceava. Aceasta, în modu-i caracteristic și tare drag tinerilor, le-a împărtășit din bucuria și din lumina pe care o poartă, prin jocurile și activitățile pe care le-a propus tuturor celor prezenți.

Apoi, în după-amiaza aceleiași zile au avut loc cele șase ateliere de cateheză, susținute de către domnul prof. Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial. Temele abordate în cadrul acestora au fost: „Regele David și fiul său cel înțelept – Solomon”, „Proorocul Moise – omul care a vorbit cu Dumnezeu”, „Patriarhul Avraam – părintele poporului ales”, „Sărbătorile împărătești de peste an”, „Sfântul Altar – locul cel mai sfânt dintr-o comunitate creștin-ortodoxă”, „Arhitectura și împărțirea încăperilor din biserică”.

Vânătoarea de comori – și, cu siguranță, punctul culminant al celor trei zile de tabără – a fost cu adevărat o provocare pentru tinerii participanți. Adunându-și puterile, entuziasmul și bucuria, au reușit să ducă la bun sfârșit numeroasele probe la care au fost supuși.  Șapte locații, și nu mai puțin de trei probe – destul de dificile – ce au trebuit îndeplinite în fiecare dintre puncte, i-au făcut să-și unească și mai puternic forțele, ajungând astfel, la vestita și mult așteptata comoară.

Fiecare zi a taberei s-a sfârșit într-un mod firesc, aducând slavă lui Dumnezeu pentru toate. Pentru învățăturile și prieteniile dobândite din orele petrecute împreună, apoi pentru emoție, zâmbete și dragoste.

Sfânta Liturghie din ultima zi a taberei a încununat bucuriile pe care fiecare le-a cules din momentele petrecute împreună în sânul bisericii.

Zilele au fost încheiate de nelipsitul foc de tabără, de unde nu au lipsit nici bezelele, dansul sau cântecele, și bineînțeles, nici îmbrățișările .

Cu ce au plecat acasă toți copiii și tinerii participanți? Cu povești ce vor dăinui veșnic în inimile lor, cu învățături de mare preț, culese din cele trei zile petrecute sub streașina bisericii. Apoi, cu valori fundamentale și bine înrădăcinate-n suflete – speranță, bucurie, dragoste, liniște, credință, sprijin, prietenie, ascultare, respect, armonie, empatie, bunătate.

Se spune că toamna se culeg roadele. Astfel, numărăm și noi zâmbetele, clipele de bucurie, emoțiile, sutele de îmbrățisări, toată dragostea pe care am simțit-o în fiecare parohie în care am pășit și lumina pe care am adunat-o în suflete.

Așadar, Comorile satului și-au îndeplinit și de această dată misiunea. Au descoperit neprețuitele daruri ascunse în inimile satelor și ale parohiilor în care au poposit, în sufletele copiilor și tinerilor pe care i-au întâlnit și-n locurile de poveste din raiul Bucovinei.

Voluntarii au demonstrat că sunt – într-adevăr – lumină, speranță, nădejde și dăruire. Le-au fost, micilor suflete,  adevărate modele și călăuze către Hristos. În fiecare tabără în care au pășit, au reușit să facă ceea ce și-au dorit atât de mult la începutul verii – să li se cuibărească-n inimi copiilor pe care-i vor întâlni, devenindu-le povești de purtat prin lume, și gânduri asupra cărora să revină, cu drag, iar și iar.

 Bianca-Gabriela Roman,
referent Sectorul catehizare, tineret și educație pentru viață