Cercurile Pastorale din Protopopiatul Suceava II desfășurate în luna noiembrie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna noiembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1
„SFÂNTUL IERARH IACOB PUTNEANUL”

 

În data de 16.11.2023, ora 08:00, la Parohia cu hramul „Nașterea Domnului” Suceava, păstorită de către Părintele Argatu Petru, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 1, așezat sub patronajul „Sfântului Ierarh Iacob Putneanul”, coordonat de către Părintele Onesim Cezar.

După slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur și slujba de parastas pentru ctitorii bisericii parohiale, a urmat meditația cu titlul Conduita liturgică a preotului și a cântărețului la săvârșirea serviciilor religioase”susținută de către Părintele coslujitor Argatu Gavril.

La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 11 preoți.

Au luat cuvântul părintele Onesim Cezar (Președinte al Cercului Pastoral Nr. 1), iar părintele Misionar Protopopesc, Cîmpulungeanu Răzvan, din cadrul Protopopiatului Suceava II, care a și moderat întâlnirea, a adus un plus de interes participanților prin întrebări motivante și discurs interactiv.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Un profesor de la Cernăuți atrăgea atenția acum un secol că preotul trebuie să supravegheze ca al său dascăl cu privire la executarea cântărilor: să se ferească de toată necuviința, să nu se întoarcă cu fața spre popor, să nu bată cu picioarele, să nu-și schimonosească fața, să nu tot întindă partea ce dinainte a grumazului, să nu gesticuleze necontenit cu mâinile. ”

   În urma discuțiilor ce au avut loc pe marginea temei, s-au accentuat următoarele aspecte:

– preotul răspunde de tot ce se face în Biserica încredințată lui de către Hristos. El răspunde inclusiv de ceea ce își propune și realizează, ca și cântare bisericească, cantorul său;

– cântărețul trebuie să fie dedicat slujbelor religioase și în special actului liturgic și să aibă mereu o conduită demnă și evlavioasă;

– de asemenea, cântărețul trebuie să fie un om nepătimaș, neclevetitor și asumat.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui coslujitor Argatu Gavril, pentru prezentarea temei și pentru organizarea cercului pastoral, iar la final a mulțumit tuturor preoților pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR.  2
„SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMȚ”

 

În data de 28.11.2023, ora 17:00, la Parohia cu hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci”, păstorită de către părintele Devisevici Ovidiu din Racova, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 2, așezat sub patronajul ,,Sfântului Ioan Iacob de la Neamț”, coordonat de către părintele Brahariu Mihăiță-Dănuț.

După rugăciunea de binecuvântare a întâlnirii a urmat meditația cu titlul ,,Conduita liturgică a preotului și a cântărețului la săvârșirea serviciilor religioase” susținută de către părintele Devisevici Ovidiu de la Parohia cu hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci” din Racova.

La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 12 preoți.

Au luat cuvântul următorii preoți: Pr. Mihoc Mihai; Pr. Alexandriuc Alexandru; Pr. Bujorean Ioan; Pr. Onea Valentin; Pr. Păstrăv Ciprian; Pr. Romega Ionel; Pr. Rusu Toader; Pr. Marișca Gheorghe și Pr. Barghier Adrian.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Conduita preotului şi a cântăreţului bisericesc la săvârşirea serviciilor religioase nu constă doar într-o atitudine de respect faţă de cele ce se săvârşesc în cadrul eclesial, ci şi într-o conduită morală şi duhovnicească pentru a conştientiza cu intensitate realitatea teologică că ambii slujesc Dumnezeului Celui viu. Din această perspectivă, orice rabat de la normele de seriozitate, bun-simţ (liturgic şi interuman), atitudine, prestanţă nu vor avea alt efect decât îndepărtarea credinciosului de Sfântul Altar, şi implicit de Tainele lui Hristos.”

În urma discuțiilor ce au avut loc pe marginea temei, s-au accentuat următoarele aspecte:

– cântărețul are o valoare incontestabilă în cadrul Sfintei Liturghii deoarece, prin vocaţia sa, nu doar că ajută clerul superior în cadrul cultului, ci este mereu un împreună-rugător cu ceilalţi credincioşi în drumul către mântuire;

– atât preotul, cât şi cântăreţul trebuie să fie atenți la atitudinea faţă de oameni cât și la comportamentul faţă de cele religioase;

– Cântărețul trebuie să răspundă cu bunăvoință și jertfelnicie celor ce îl cheamă la slujbele Bisericii, fără a le condiționa în vreun fel.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui paroh Devisevici Ovidiu pentru organizarea cercului pastoral și pentru prezentarea temei cât și celorlalți  preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 3
„SFÂNTUL IERARH PETRU MOVILĂ”

 

În data de 29.12.2023, ora 17:00, la Parohia cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, păstorită de către Părintele Fodor Cornel, din Șcheia-Trei Movile, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 3, așezat sub patronajul ,,Sfântului Ierarh Petru Movilă”, coordonat de către Părintele Ungureanu Marius-Nicușor.

După rugăciunea de binecuvântare a întâlnirii, a urmat meditația cu titlul ,,Preotul contemporan în fața provocărilor personale: familie, locuință, boală, bătrânețe, pensionare”, susținută de către Părintele Fodor Cornel de la Parohia cu hramul ,,Sfântul  mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Șcheia-Trei Movile.

La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 9 preoți.

Au luat cuvântul părintele Ungureanu Marius-Nicușor (Președinte al Cercului Pastoral Nr. 3); Pr. Țuțuianu Gheorghe și Pr. Hapca Gheorghe.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Sfântul Ioan Gură de Aur arată chipul îngeresc al preoţiei: Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti. Şi pe foarte bună dreptate, că slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci Însuşi Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preoţii, încă pe când sunt în trup, săaducă lui Dumnezeu aceeaşi slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri.

În urma discuțiilor ce au avut loc pe marginea temei, s-au accentuat următoarele aspecte:

– în orice circumstanțe, preotul trebuie să aibă o viaţă morală ireproşabilă;

– familia și casa preotului trebuie sa fie asemenea unei biserici deoarece reprezintă locul în care el prinde puteri, se roagă şi se pregăteşte pentru slujbele bisericeşti;

– preotul trebuie să dea dovadă de foarte mult echilibru emoțional, mai ales în fața bolii și a neputinței. El trebuie să manifeste multă răbdare și credință, încurajânu-se pe el însuși la fel cum face și cu credincioșii săi.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui paroh Fodor Cornel pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 4
„SFÂNTUL DIONISIE ERHAN EPISCOPUL CETĂȚII ALBE-ISMAIL”

 

În data de 23.11.2023, ora 17:00, la Parohia cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” păstorită de către Părintele Lateș Dumitru din Capu Câmpului, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 4, așezat sub patronajul „Sfântului Dionisie Erhan Episcopul Cetății Albe-Ismail”, coordonat de Părintele Aldea Florin.

După rugăciunea de binecuvântare a întâlnirii, a urmat meditația cu titlul ,,Conduita liturgică a preotului și a cântărețului la săvârșirea serviciilor religioase” susținută de către Părintele Lateș Dumitru de la Parohia cu hramul ,,Izvorul Tămăduirii”, din Capu Câmpului.

La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 14 preoți.

Au luat cuvântul următorii preoți: Pr. Aldea Florin (Președinte al Cercului Pastoral Nr. 4); Pr. Curcă Ciprian-Constantin; Pr. Bârsan Marius-Gheorghe; Pr. Coca Ionel; Pr. Gherasim Vasile și Pr. Cojocar Marius;

Părintele Misionar Protopopesc, Cîmpulungeanu Răzvan, din cadrul Protopopiatului Suceava II, care a și moderat întâlnirea, a adus un plus de interes participanților prin întrebări motivante și discurs interactiv.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Aspectul moral al celor care mijlocesc între Dumnezeu și popor: preotul și cantorul care răspunde la cererile rugătoare este foarte important. În vechime, în Biserica din Africa, instalarea cântăreţilor se fãcea de episcop prin următoarele cuvinte: Vezi ca ceea ce cânţi din gură să crezi şi în inimă, şi ce crezi în inimă, să confirmi şi în fapte.”

În urma discuțiilor ce au avut loc pe marginea temei, s-au accentuat următoarele aspecte:

– ascultarea este foarte importantă;

– conduita liturgică a preotului și a cântărețului trebuie să fie impecabilă și în afara actului liturgic;

– este necesar ca relația dintre preot și cântăreț să fie una duhovnicească. Preotul are datoria de a fi atent cine, ce și cum cântă în Biserica în care este slujitor.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit atât părintelui paroh Lateș Dumitru pentru prezentarea temei și pentru organizarea cercului pastoral, cât și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 5
„SFÂNTUL APOSTOL ȘI EVANGHELIST IOAN”

 

În data de 27.11.2023, ora 17:00, la Parohia cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, păstorită de către Părintele Ilișoi Viorel din Gura Humorului, Protopopiatul Suceava II, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 5, așezat sub patronajul ,,Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan”, coordonat de Părintele Nuțu Mircea.

După rugăciunea de binecuvântare a întâlnirii, a urmat meditația cu titlul „Conduita liturgică a preotului și a cântărețului la săvârșirea serviciilor religioase” susținută de către Părintele coslujitor Cîrciu Petrică de la Parohia cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gura Humorului.

 La întâlnirea cercului pastoral a participat un număr de 18 preoți.

Au luat cuvântul următorii preoți: Pr. Nuțu Mircea (Președinte al Cercului Pastoral Nr. 5) și Pr. Diac. Antonesi Gheorghe

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Preotul își lucrează mântuirea ca slujitor al Preaveșnicului Dumnezeu, făcându-se pildă păstoriților săi, prin modul de a fi, cu slujirea și cuvântul; cu credința și dragostea.”

În urma discuțiilor ce au avut loc pe marginea temei, s-au accentuat următoarele aspecte:

– preotul trebuie să înceapă slujba în pace;

– vestimentația preotului trebuie să fie una cât mai decentă și în afara slujbelor;

– preotul trebuie să se dea ca exemplu pe sine pentru a- i îndruma pe cei păstoriți pe calea cea dreaptă. De asemenea, și cântărețul trebuie să aibă o conduită exemplară, având un rol foarte important în săvârșirea slujbelor bisericii.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Răzvan Cîmpulungeanu, a mulţumit părintelui coslujitor Cîrciu Petrică, pentru prezentarea temei și pentru organizarea cercului pastoral, iar la final a mulțumit tuturor preoților pentru participare.

 

A consemnat, Arhid. Maloș Constantin