Cea de-a doua Duminică din Postul Mare la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Duminica a doua din Marele Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama, 12 martie 2023, a fost prilej de comuniune în rugăciune pentru cei prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Alături de întâlnirea cu Sfântul Mare Mucenic Ioan prin închinarea la sfintele sale moaște, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie arhierească.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în incinta complexului monastic, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, clerici de la Centrul Eparhial Suceava, și slujitori ai sfântului locaș cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”, și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

La momentul rânduit, arhidiaconul Mihai Rusu a fost hirotonit preot pe seama  Catedralei Arhiepiscopale, iar teologul Iulian Vasile Iuga a fost hirotonit întru diacon.

La finalul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia  a tâlcuit minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, accentuând rolul deosebit al prietenilor în întâlnirea cu Dumnezeu și în descoperirea Lui, prietenia cea adevărată înfruntând orice obstacol, mergând aproape până la moarte. Totodată, ierarhul a vorbit despre binecuvântarea și darul pe care noi, oamenii, îl primim prin prietenia cu Dumnezeu.

„Prietenia se cultivă. Și cea cu oamenii, și cea cu Dumnezeu. Prietenia cu Dumnezeu se cultivă întâlnindu-te cu Dumnezeu, stând de vorbă cu Dumnezeu, ținând legătura cu Dumnezeu. (…) De aveți prieteni, păstrați-i, prețuiți-i, cultivați-i, rugați-vă pentru dânșii. S-ar putea să avem nevoie de ei, nici nu știm noi când, sau ei s-ar putea să aibă nevoie de noi. Dar să mergem mai departe un pas, mai sus un pas și să ne gândim cum am putea să întărim legătura de dragoste, de apropiere, îndrăznesc, cu sfială a zice, de prietenie cu Dumnezeu. Cultivați și această prietenie, întâlniți-vă cu Dumnezeu, bucurați-L pe Dumnezeu și fiți siguri că dincolo, când ne vom întâlni față către față, în deplinătatea înțelegerii cu acest Dumnezeu, El Se va arăta pe veșnicie ca fiind nu doar Tatăl nostru, nu doar Părintele nostru, ci Prietenul nostru.Și cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a pregătit Dumnezeu prietenilor Săi în Împărăția Lui cea Veșnică.”

În finalul slujbei, Episcopul-Vicar a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate și i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor al Cetății Sucevei, ale cărui moaște se află în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

În a treia duminică din Postul Mare, 19 martie 2023, începând cu ora 16:00, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște. Slujba, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, împreună cu un sobor de preoți, va fi săvârșită pentru primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor.

Ierarhii eparhiei vor înălţa rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor care vor fi prezenţi, dar şi a celor ce se află în spitale sau în casele lor, pe patul de suferinţă.

Irina Ursachi

Foto credit: Cristi Turculeț