Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților îl are ca oaspete în aceste zile pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ajuns în această dimineață pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Preafericirea Sa va participa în aceste zile la manifestările aniversare de la Mănăstirea Putna, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la marea „Serbare de la Putna” din anul 1871.

Părintele Patriarh a fost primit, potrivit obiceiului din Bucovina, cu pâine și sare de tineri îmbrăcați în costume populare specifice locului, fiind întâmpinat de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, alături de reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava și de domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, domnul Ioan Māriuța, directorul aeroportului.

Delegația oficială s-a îndreptat apoi către Mănăstirea Putna, Ierusalimul neamului românesc, loc în care în aceste zile va avea loc o serie de manifestări reunite sub deviza „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”.

La Mănăstirea Putna, un comitet de inițiativă, alcătuit din reprezentanți ai asociațiilor tinerimii române și ai mediului cultural și spiritual românesc, a gândit „Serbarea de la Putna – 2021” în termenii continuității unui ideal: „unitatea în cuget și simțire a tuturor românilor”, indiferent unde trăiesc, în România sau în alt colț de lume.

Pusă sub autoritatea culturală a Academiei Române și a Patriarhiei Române, „Serbarea de la Putna – 2021” își propune să fie un moment decisiv în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și „a împreună lucrării” spre binele comun al poporului român.

Irina Ursachi