Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a finalizat prima sesiune a Programului de formare – Curs de cântăreți bisericești

dsc08382_3

La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin Sectorul Educațional – Teologic (Învățământ), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și cu Casa Corpului Didactic George Tofan Suceava, a organizat Programul de formarecurs de cântăreți bisericești, sesiunea 2020-2021.

Sâmbătă, 17 aprilie 2021, în cadrul unui eveniment organizat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei, a fost finalizat acest program de formare. În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la paraclisul seminarului teologic sucevean, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cursanții participanți au dovedit că au reușit să se familiarizeze cu Muzica bisericească, oferind răspunsurile specifice acestei sfinte slujbe. În cuvântul adresat în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a evidențiat importanța cântăreților bisericești pentru cultul și pentru misiunea Bisericii de astăzi și nevoia de perfecționare continuă a clerului pentru a răspunde mereu actual nevoilor și preocupărilor diferitelor categorii de persoane care alcătuiesc Trupul mistic al lui Hristos, adică Biserica.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc evaluarea competențelor dobândite de participanți de-a lungul activității de formare desfășurate, iar rezultatul a fost unul îmbucurător: 36 de candidați din cei 44 înscriși inițial au dus la bun sfârșit această etapă de progres în formarea lor profesională și teologică.

Programul de formare – Curs de cântăreți bisericești, sesiunea I (2020-2021) s-a desfășurat pe durata a cinci luni de zile (decembrie 2020 – aprilie 2021), însumând 48 de ore, din care 24 de ore au fost dedicate Modulului Elemente de muzică psaltică, iar 24 de ore Modulului Elemente de liturgică și tipic bisericesc. Pe lângă aceste două module, cursanții înscriși la acest program de formare au beneficiat de un curs de comunicare, livrat de către d-na prof. Ceredeev Daniela – Luminița, inspector școlar pentru religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Mulțumirea a fost sentimentul care a marcat finalul acestei întâlniri. Mulțumirea profesorilor formatori, care au avut bucuria că au sădit ceva în sufletele celor dornici să-și înmulțească talanții primiți de la Dumnezeu, pe care mai apoi să-i folosească spre creșterea celor de lângă ei, mulțumirea organizatorilor, care au dus la bun sfârșit o muncă de echipă, și, mai ales, mulțumirea participanților la curs, care prin acest curs de formare au mai făcut încă un pas pe drumul slujirii lui Dumnezeu în biserică și totodată au avut parte atât de o experiență de formare, cât și de una cunoaștere a celor care împlinesc aceeași slujire, dar în parohii și comunități diferite.

Mulțumiri se cuvine să aducem și noi, mai întâi Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a avut inițiativa și care s-a îngrijit permanent de bunul mers al acestui curs, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, care, de-a lungul acestei formări, a fost alături de organizatori, de formatori și de cursanți, colaboratorilor noștri apropiați, d-nei Ceredeev Daniela – Luminița, inspector școlar pentru religie și d-nei Emanuela David, director al Casei Corpului Didactic Suceava, și, nu în ultimul rând, profesorilor care s-au ostenit pentru formarea cursanților: arhid. prof. Iușcă Paul și pr. prof. Magdalena Constantin – Dan.

 

Arhid. prof. dr. Bogdan – Mihai Hrișcă,

Consilier Sector Educațional – Teologic (Învățământ)

 

Arhid. Ioan Isopescu,

Director învățământ preuniversitar și

Secretar al Programului de formare  – Curs de cântăreți bisericești

Leave a Reply