Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, în vizită de prezentare la Patriarhia Română

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în ziua de miercuri, 24 noiembrie 2021, la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelenţa Sa Domnul Dr. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România.

Domnul ambasador a mulțumit pentru onoarea de a fi primit și a apreciat rolul activ al Bisericii Ortodoxe Române în societatea actuală, ca partener important de dialog şi cooperare practică.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul ambasador al Republicii Federale Germania la București și i-a dorit succes în desfășurarea misiunii diplomatice în România.

În continuare, Patriarhul României a menţionat beneficiile cooperării în domeniul academic, prin sprijinul acordat de Bisericile din Germania studenţilor ortodocşi români. În acest sens, Preafericirea Sa a exprimat speranța că relațiile bune româno-germane vor contribui la cooperarea reciproc avantajoasă. De asemenea, a fost subliniată importanţa educaţiei şi a bunei informări în domeniul protejării mediului înconjurător, dar şi a promovării unor proiecte în domeniul asistenţei copiilor şi a tinerilor aflaţi în dificultate, precum şi a persoanelor vârstnice vulnerabile.

Domnul ambasador a reliefat disponibilitatea ţării sale de a coopera cu Biserica Ortodoxă Română, prin împărtăşirea experienţei în aceste domenii, inclusiv în ceea ce priveşte diferitele provocări cauzate de contextul pandemic actual.

Patriarhul României a apreciat că, în perioada actuală dificilă a pandemiei, este necesară o mai bună informare şi sprijin acordat cetăţenilor din partea autorităților, prin promovarea mai multor mijloace medicale de prevenire a îmbolnăvirii cu noul coronavirus.

Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe

Foto: basilica.ro / Mircea Florescu

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.