Actualitate

Corala Te Deum Laudamus a susținut un concert de muzică religioasă la Rădăuți

Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești continuă să fie prilej al numeroase evenimente cultural-artistice organizate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, menite să aducă bucurii duhovnicești în inimile tuturor celor...

Decalogul familiei creștine

Preamăriți pe Dumnezeu Tatăl Care a gândit familia constituită dintr-un bărbat, Adam, și o femeie, Eva, și pe Mântuitorul Iisus Hristos Care a binecuvântat-o și a sfințit-o întru Duhul Sfânt,...

„Hristos – apa cea vie” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Paști

Iisus, prin răspunsul dat femeii samarinence, referitor la apa cea vie – închinarea „în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 21-24), dă şi o definiţie lui Dumnezeu, Care este „Duh şi...

Vizita icoanei Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Parohia Straja II

Prin milostivirea Bunului Dumnezeu, atât suferințele și neputințele trupului, cât și cele ale sufletul își pot găsi alinare prin închinarea la sfintele odoare făcătoare de minuni ale Bisericii lui Hristos,...

Evaluarea la nivel eparhial a Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului” – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Temele anului omagial și comemorativ 2023, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”,...

Sfântul Mucenic Ioan Valahul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul – i se spune „Nou” pentru că a pătimit după căderea Constantinopolului sub otomani (1453), iar „Valahul”, pentru că în vechime popoarele străine numeau pe...
anunt_administrativ

Examen pentru ocuparea unui post clerical vacant în mediul urban, sesiunea 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin Sectoarele Administrativ–Bisericesc și Educațional–Teologic, organizează Examenul pentru ocuparea unui post clerical vacant în mediul urban, sesiunea...

Programul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul la Mănăstirea Putna

În zilele de 13-14 mai, va avea loc la Mănăstirea Putna sărbătorirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Sfântul Iacob este al doilea mare ctitor al mănăstirii și a fost canonizat de...
anunt_concurs

Anunț de angajare

Atelierul de Croitorie „Sfânta Lidia” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților angajează croitoreasă cu experiență în domeniu. CV-urile pot fi trimise până la data de 24 mai 2023 la adresa de...

Slujbă de priveghere în cinstea Sf. M. Mc. Efrem cel Nou

În Vinerea din săptămâna a III – a după Paști, la sărbătorirea Sf. M. Mc. Efrem cel Nou, unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai ortodoxiei, prăznuit la data de 5...

Activitate socială în context intercreștin și interreligios în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în perioada 26-28 Aprilie 2023 o delegație formată din reprezentanți ai Bisericii...
1 157 158 159 160 161 368