Activitate ecologică desfășurată de către preoții din Protopopiatul Fălticeni

În cursul zilei de joi, 4 mai 2023, la iniţiativa Protoieriei Fălticeni şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, s-a desfășurat cea de-a cincea  acţiune de completare a regenerărilor naturale în zona forestieră Băişescu, din comuna Ostra, în care i-a implicat pe slujitorii sfintelor altare în ocrotirea şi înfrumusețarea naturii pentru generaţiile viitoare.

Datorită faptului că sezonul de primăvară este cel mai potrivit pentru plantarea de puieți,  34 de preoţi  din Protopopiatul Fălticeni au sădit pe un teren lipsit sau ocupat parțial de vegetație forestieră. Activitatea a fost precedată  de rugăciunea de binecuvântare rostită de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, după care Dl. Ing. Negură Gheorghe șeful Ocolul Silvic „Silva Bucovina”, alături de ceilalți ingineri silvici,  le-au explicat preoţilor care sunt regulile de bază şi etapele care trebuie respectate la plantarea corectă a arborilor, evidențiind importanța și efectele benefice în urma împăduririi făcută cu responsabilitate.  Materialul săditor a fost asigurat de către ocolul silvic care deține și pepiniere proprii pentru producerea puieților de rășinoase.

Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a mulţumit Înalt Preasfințitului Părinte Calinic pentru susținere și încurajare, dar mai ales pentru binecuvântarea arhierească de a duce la bun sfârșit această activitate a preoților din Protopopiatul Fălticeni.

„Efortul depus de preoţi a meritat, întrucât la finalul activităţii  de împădurire privim cu multă bucurie şi satisfacţie ceea ce s-a realizat în doar câteva ore, datorită experienței dobândite în ceilalți ani.  Suntem datori să protejăm natura și să avem grijă în a chivernisi acest mare dar primit de la Dumnezeu.   Ocrotirea naturii reprezintă de fapt modul în care ne raportăm la creaţia lui Dumnezeu, astfel încât aceasta ne răsplăteşte cu tot ceea ce avem nevoie în mod fizic să supravieţuim. Prin plantarea pomilor, prin grija faţă de mediul înconjurător,  împlinim şi o parte din porunca lăsată de Dumnezeu omului «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi! Avem mulţumirea sufletească pentru că am reuşit să punem şi noi umărul ca această pădure să ajungă la maturitate”, a declarat la final,părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

Pr. Georgian Rotar