Acțiune de împădurire la Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești

Joi, 7 aprilie 2022, Sectorul Agro-silvic bisericesc, în colaborare cu Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, Departamentul Activități de tineret (ATOS) și Tabere au organizat o acțiune de împădurire în cadrul evenimentului „Luna pădurii” ce se desfășoară anual în intervalul 15 martie -15 aprilie.

La acțiune au participat voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni. Acțiunea de împădurire a avut loc la Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești, ocol care administrează suprafețe de pădure proprietatea unităților de cult din cadrul Protopopiatelor Suceava și Rădăuți. Tinerii voluntari au avut ocazia să planteze puieți de molid.

Campania are menirea de a conștientiza în rândul tinerilor rolul pe care pădurea îl are prin funcțiile sale economice, ecologice și sociale.

Structurile silvice din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților administrează 16.200 ha de pădure, aflate în proprietatea unităților de cult.

În primăvara anului 2022 prin cele două ocoale silvice vor fi împădurite 41,2 ha și vor fi plantați 143.000 puieți de molid, brad, larice, paltin și frasin. Puieții forestieri sunt produși în pepinierele proprii.

Acțiunile de plantare în care sunt implicați voluntari vor continua în perioada următoare și la Ocolul Silvic Silva-Bucovina care administrează suprafețe de pădure aflate în proprietatea unităților de cult din cadrul protopopiatelor Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.