A patra ediție a Promenadei pe biciclete de 1 Decembrie a tinerilor ATOS

La mulți ani!!!

Mândri că suntem români!!!

Vineri a avut loc a patra ediție a Promenadei pe biciclete de 1 Decembrie a tinerilor noștri! An de an, pe două roți, echipați corespunzător, tinerii din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) marchează unic, inedit sărbătoarea tuturor românilor. E o tradiție frumoasă apreciată de toți.

Dumnezeu a dat o vreme o vreme atât de bună! Cu emoție și bucurie au participat la întreaga Festivitate de Ziua Națională a României, care s-a desfășurat anul acesta pe B-dul. Ștefan cel Mare, pe lângă Biserica „Sfânta Înviere” și Parcul Central. Au fost impresionați să vadă credința și evlavia oamenilor care s-au rugat la început pentru ca apoi să asculte cuvintele înflăcărate ale celor rânduiți să adreseze mesaje românilor la acest ceas de sărbătoare. Parada militară a fost cu adevărat o desfășurare de forțe a Armatei și structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România. Mulți copii s-au așezat lângă tinerii noștri, sprijinindu-se de roțile bicicletelor. Nu des vezi așa ceva și e de admirat efortul autorităților de a dărui anul acesta o paradă mai bogată, mai vie și mai colorată, spre veselia celor mici, dar și a celor mari.

Îmbrăcați în tricolorul României, tinerii au făcut o promenadă prin oraș. Pe pista specială de biciclete, ei au trecut prin Centrul orașului, pe Esplanadă, pe la Palatul Administrativ (Prefectura și Consiliul Județean), pe lângă Muzeul de Istorie și apoi spre Primărie. Au ajuns și la cele două Colegii mari din oraș: Colegiul Național „Petru Rareș” și Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, iar după aceea la Biserica „Sfântul Dumitru”. S-au urcat în Turnul-Clopotniță, zidit de Alexandru Lăpușneanu acum patru veacuri și jumătate și au văzut Suceava de sus, cu Cetatea de Scaun, Mănăstirea Mirăuți, Biserica Domnițelor, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, Catedrala mare de pe Mărășești, tot Centrul orașului, zona apei Sucevei și Curtea Domnească, care e doar ruină și sperăm să fie restaurată că e păcat să rămână mult timp așa. Ultimul popas a fost la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Mesajul transmis de tineri de pe biciclete a fost: „Mândri că suntem români!”. Mesajul a fost receptat cu entuziasm de toți oamenii care i-au întâlnit pe tineri. Au fost felicitați pentru inițiativă, fotografiați și salutați energic chiar și de șoferi, cu un claxon prietenos.

Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a dăruit sănătate și am ajuns aceste clipe ale vieții noastre ca să ne bucurăm. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare, încurajare și încredere! Mulțumim tinerilor noștri pentru implicare și receptivitate și așteptăm și mai mulți tineri să ni se alăture la anul, la următoarea ediție.

Forța ATOS!!!

Justinian-Remus A. Cojocar