Preasfântă Maică şi Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu eşti a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.
De n-ar avea la ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viaţa,
Asemenea unui mormânt!
De nu erai Tu primăvară
A veacului înţelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarnă
Şi soarele n-ar fi zâmbit.
De n-ai fi revărsat Tu zorii
Peste pământul adormit,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârşit.
Iar astăzi, Preacurată Maică,
Când toţi ne-am abătut la rău,
De nu Te vei ruga fierbinte,
Ne părăseşte Fiul Tău!
Trimite semn de pocăinţă
Poporului nedumerit
Şi adă iarăşi la credinţă
Pe sufletul cel rătăcit!
Dezleagă, Preacurată Maică,
Cătuşele celor robiţi
Şi dăruieşte-le răbdare
Creştinilor năpăstuiţi!
(în volumul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura „Lumină din Lumină”, Bucureşti, 2006, p. 130)