„Pe urmele Sfinților Tămăduitori” – procesiunea rugăciunii vindecătoare cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mina și ale Sfintei Cuvioase Matrona cea Oarbă

Cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, luni, 09 noiembrie 2026, începând cu ora 17:00, Parohia „Sfântul Mucenic Mina din Suceava” organizează, în contextul manifestărilor prilejuite de hramul bisericii parohiale, Procesiunea „Pe urmele Sfinților Tămăduitori”, ediția I.

În cadrul procesiunii vor fi purtate pe străzile cetății Sucevei un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mina, un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Matrona cea Oarbă și icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți”, spre bucuria și binecuvântarea tuturor celor care vor lua parte la acest eveniment.

📍 LOC DE ÎNTÂLNIRE: Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” – Capela Spitalului Nou din Suceava.

🕔 ORA ÎNCEPERII: 17:00

📌 TRASEUL PROCESIUNII: Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” → Bulevardul Corneliu Coposu → Biserica „Sfânta Cruce” – Obcini → Bulevardul Gavril Tudoraș → Strada Stațiunii → Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Obcini.

Pe această cale, îi îndemnăm pe toți participanții ca, după posibilități, să poarte în mâini candele aprinse și icoane ale Sfântului Mare Mucenic Mina sau ale Sfintei Cuvioase Matrona, pentru ca întreaga procesiune să devină o mărturie luminoasă a credinței și a evlaviei noastre.

De asemenea, îi rugăm stăruitor pe toți participanții să respecte buna rânduială a procesiunii, indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, păstrând pe întreaga durată a deplasării calmul, liniștea, disciplina și o atitudine pașnică, demnă de caracterul religios al acestui eveniment.

Adresăm mulțumiri Consiliului Județean Suceava, domnului ec. Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, autorităților locale și centrale, Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” – Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Bucovina” al județului Suceava, Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava, Protopopiatelor Suceava I și Suceava II, Inspectoratului Școlar Județean pentru Religie Suceava, precum și tuturor instituțiilor și persoanelor implicate în organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment misionar-pastoral.

Vă invităm să pășim împreună pe urmele Sfinților Tămăduitori, să purtăm în mâini lumina candelelor, iar în inimi rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei aflați în suferință și pentru toți cei care caută vindecare, mângâiere și ajutor de la Dumnezeu!

Nu în ultimul rând, vă invităm să transformăm străzile Sucevei într-un drum al rugăciunii, al nădejdii și al iubirii creștine!

Pr. Ciprian Blaga,
Parohia „Sfântul Mucenic Mina” – Suceava