Programul de slujbe la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu 7 octombrie 2026

program_liturgic_bun

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, începând de miercuri, 7 octombrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava se aplică un nou program de slujbe. Acesta rămâne în vigoare pe toată durata lucrărilor de restaurare și consolidare a ansamblului Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou, proiect finanțat de Compania Națională de Investiții (C.N.I.).

În noul program, Sfânta Liturghie se săvârșește în fiecare zi la ora 08.00, iar Slujba Utreniei se va face după-amiaza, împreună cu Ceasul al IX-lea și cu Vecernia.

Programul complet este următorul:

De luni până vineri

  • ora 07.00 – Miezonoptica și Ceasurile I, III și VI;
  • ora 08.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
  • ora 09.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
  • 0ra 15.00 – Ceasul IX, Vecernia și Utrenia;
  • 0ra 18.00 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

În fiecare vineri, la ora 10.15, se săvârșește Taina Sfântului Maslu.

Sâmbăta

  • ora 07.00 – Miezonoptica și Ceasurile I, III și VI;
  • ora 08.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
  • ora 09.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
  • ora 10.15 – Parastasul de obște;
  • ora 16.00 – Slujba Privegherii;
  • 0ra 18.30 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Duminici și sărbători

  • ora 06.50 – Miezonoptica;
  • ora 07.30 – Acatistul Mântuitorului;
  • ora 08.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
  • ora 15.00 – Ceasul IX, Vecernia și Utrenia;
  • ora 18.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
  • ora 19.00 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
goka |
nigeria betting |
goka |
gokabet |
vidobet |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
goka casino |
gokabet |
teosbet |
marsbahis |
marsbahis |
marsbahis |
marsbahis |
ganobet |
ganobet