Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada 9-12 noiembrie, la Biserica „Sfântul Mucenic Mina” din Suceava, cartierul Obcini, vor fi aduse în pelerinaj, cu prilejul hramului bisericii parohiale, un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Matrona cea Oarbă, mare mijlocitoare și grabnic ajutătoare a celor care o cheamă în rugăciune, și icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți”, înaintea căreia Sfânta s-a rugat.
Bucuria acestui eveniment este sporită de o realitate cu totul aparte: prin voia Sfintei, este pentru prima dată când fragmentul din cinstitele sale moaște, păstrat în Paraclisul Sfinților Tămăduitori, pleacă din Mănăstirea Schitul Darvari pentru a asculta și a împlini rugăciunile credincioșilor bucovineni.
Numeroase mărturii ale credincioșilor vorbesc despre minunile săvârșite de Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Cuvioase Matrona, în viața celor care s-au rugat cu credință la racla sa. Vindecările, ajutorul primit în împrejurări grele și împlinirea dorințelor celor bune și de folos spre mântuire sunt semne ale grijii cu care sfânta îi însoțește pe cei ce îi cer sprijinul, așa cum ea însăși a făgăduit încă din timpul vieții: că îi va asculta și îi va ajuta pe cei care i se vor adresa în rugăciune, încredințându-i necazurile și suferințele lor.
Mulțumindu-i cu recunoștință Preacuviosului Părinte Protosinghel Arsenie Irimiea, starețul Sfintei Mănăstiri Schitul Darvari, pentru dragostea frățească cu care a primit invitația noastră și pentru că a dat curs năzuinței noastre de a facilita accesul credincioșilor bucovineni la cinstitele moaște ale acestei Sfinte față de care poporul român are mare evlavie, ne rugăm Domnului ca, pentru mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfintei Cuvioase Matrona și ale Sfântului Mare Mucenic Mina, să le dăruiască tuturor pelerinilor și închinătorilor mângâiere în încercări, întărire în suferință, pace sufletească și ajutor în cele de folos spre mântuire, pentru a se întoarce la casele lor cu inimile înnoite în credință, nădejde și dragoste.
Pr. Ciprian Blaga,
Parohia „Sfântul Mucenic Mina” – Suceava

