„Începe anul bisericesc cu Dumnezeu, cu o rugăciune spusă cu credință, cu o lumânare aprinsă în tăcere, cu un gest de milostenie făcut din inimă.” este primul dintre cele zece îndemnuri așezate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în Decalogul la începutul anului bisericesc, ca repere pentru un nou parcurs duhovnicesc, în care timpul să fie primit și trăit ca dar al lui Dumnezeu.
Întorcând cea dintâ filă a lui Răpciune, 1 septembrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost săvârșită slujba de Te Deum la începutul noului an bisericesc, prilej de mulțumire adusă Preamilostivului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate și de cerere a binecuvântării Sale pentru răstimpul care începe.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, din soborul slujitor au făcut parte clerici ai Centrului Eparhial Suceava, între care arhim. Justinian Săvescu, consilier administrativ, pr. Dimitrie Horga, consilier eparhial al Sectorului Cimitire, pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural, protos. Ioan Tofan, consilier eparhial în cadrul Sectorului Medical și Farmaceutic, și protos. Gavriil Zorilă. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul slujbei, cuvântul de învățătură a fost rostit de arhim. Justinian Săvescu. Preacuvioșia sa a subliniat că prima zi a anului bisericesc nu reprezintă doar un reper calendaristic, ci un moment de profundă reașezare duhovnicească a vieții omului, slujba de Te Deum fiind expresia dorinței de a pune timpul ce stă înainte sub binecuvântarea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. „Ne aflăm reuniți în rugăciunea solemnă a Te Deum-ului, pe care l-am săvârșit, pentru a așeza timpul trecător sub pecetea veșniciei, pentru a aduce mulțumire Creatorului și pentru a cere binecuvântare peste noul răstimp al mântuirii noastre.”
Părintele consilier administrativ a punctat că fiecare început de an bisericesc reactualizează în viața Bisericii misiunea lui Hristos și devine o chemare adresată fiecărui credincios la eliberarea din robia păcatului, din orbirea duhovnicească și din împietrirea inimii. A fost evidențiată și alcătuirea anului liturgic ca adevărată pedagogie a sfințeniei, așezată sub ocrotirea și mijlocirea Maicii Domnului. „Anul bisericesc se deschide liturgic peste doar câteva zile cu praznicul Nașterii Preacuratei Fecioare Maria, la data de 8 septembrie. Și se încununează în luna august cu slăvita ei adormire și mutare la cer. Întreaga călătorie duhovnicească prin care omul trece, marcată de ritmul Octoihului, de pocăința adâncă a Triodului și de lumina biruitoare a Penticostarului, ne așază neîncetat în fața modelului smerit și ascultător al Maicii Domnului.”
În Decalogul la începutul anului bisericesc, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a îndemnat la asumarea calendarului liturgic drept „busolă a vieții”, la ancorarea minții în veșnicie, la iertare, citirea Sfintei Scripturi și milostenie, precum și la sfințirea fiecărei zile prin comuniunea cu Dumnezeu.
„Ancorează-ți mintea în veșnicie și în prezența lui Dumnezeu, fiindcă anul bisericesc este o întoarcere periodică în timpul Ziditorului a toate, dar și momentul recunoașterii că ai fost creat, chemat și iubit de El.”












