În ziua prăznuirii liturgice a aducerii moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou la Suceava, bătrâna Cetate de Scaun și Fortăreață a Mușatinilor a găzduit conferința „Taina iertării ca martiriu cotidian”, susținută de părintele prof. univ. dr. habil. Constantin Valer Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, președinte al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA.
Evenimentul cultural-duhovnicesc, desfășurat cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Muzeului Național al Bucovinei, s-a înscris în seria manifestărilor dedicate hramului principal al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava și a reunit la Cetatea de Scaun a Sucevei clerici, reprezentanți ai instituțiilor publice, cadre didactice, tineri și iubitori de cultură. Între cei prezenți s-a numărat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, domnul Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, precum și clerici de la Centrul Eparhial.
Alături de conferința organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și cu Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, publicul s-a bucurat și de lansarea volumului intitulat Iată, v-am spus vouă! Preocupări de pedagogie pastorală comparată, volum publicat recent sub egida Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În deschidere, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie și moderator al evenimentului, a subliniat faptul că tema conferinței a propus un alt unghi de înțelegere a iertării, privită ca virtute fundamentală a vieții creștine, expresie a libertății interioare și formă de mărturisire cotidiană a Evangheliei lui Hristos. A fost evocat, în acest sens, și un îndemn al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic din Decalogul la Duminica a XI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, de a nu irosi iertarea lui Dumnezeu, considerând că ni se cuvine, ci de a o face roditoare, devenind izvor de iertare față de semeni.
Pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier eparhial al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a vorbit despre contextul liturgic și cultural al zilelor de prăznuire dedicate Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Sfinția sa a amintit Procesiunea „Calea Sfântului”, slujbele arhierești, Concertul de muzică bizantină „Ofrandă Mucenicului Ioan”, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în ziua praznicului, precum și Parastasul Voievozilor, numind conferința pr. Constantin Necula susținută în Cetatea de Scaun a Sucevei un „otpust cultural” al zilelor de prăznuire.
În continuare, prof. Daniela Ceredeev a prezentat activitatea invitatului special al acestei zile, unul dintre cei mai cunoscuți teologi români contemporani, autor al unei vaste opere teologice, pastorale, catehetice și culturale, conferențiar apreciat în țară și în străinătate, implicat statornic în lucrarea de mărturisire, educare și formare a conștiinței creștine.
În debutul cuvântului adresat celor prezenți, pr. Constantin Necula și-a exprimat bucuria întâlnirii de la Suceava în zi de mare sărbătoare, în cetatea care poartă în zidurile ei memoria voievozilor, iar în inima ei, binecuvântarea Sfântului Ioan cel Nou. Oaspetele le-a vorbit celor prezenți despre iertare ca lucrare tainică și jertfelnică a vieții creștine, arătând că aceasta nu este un simplu gest formal, ci o nevoință zilnică a inimii, prin care omul renunță la mândrie, la dreptatea proprie și la dorința de răzbunare. Privită în lumina Crucii lui Hristos, iertarea devine o formă de martiriu cotidian, prin care cel rănit refuză să răspundă răului cu rău, transformând suferința resimțită în ură față de celălalt. Părintele profesor a subliniat totodată că iertarea nu înseamnă slăbiciune sau acceptare a abuzului, ci libertate interioară, discernământ și putere duhovnicească.
Atât cei prezenți la Cetatea de Scaun a Sucevei, cât și cei care au urmărit conferința în spațiul online, întrucât întregul eveniment a fost transmis de către Sectorul Media și Comunicare pe paginile de socializare ale eparhiei, au așezat la inimă mesajul părintelui Necula potrivit căruia omul care iartă rupe lanțul răului, își păstrează inima vie și prelungește în lume, prin propria viață, lumina Crucii și a Învierii Mântuitorului Hristos.
Seara culturală a continuat cu lansarea volumului „Iată, v-am spus vouă! Preocupări de pedagogie pastorală comparată”, semnat de invitatul serii, părintele Constantin Necula, și publicat la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Volumul, prezentat de pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier cultural, a fost descris ca o lucrare necesară preoților, profesorilor și tuturor celor preocupați de formarea omului în lumina Evangheliei. Prin temele abordate, cartea propune o reflecție asupra parohiei ca spațiu de creștere duhovnicească, asupra preotului ca pedagog, asupra catehezei ca lucrare vie și asupra vieții liturgice ca școală a credinței.
Întâlnirea, care s-a dovedit a fi prilej de îmbogățire duhovnicească și bucurie, s-a încheiat cu sesiunea de autografe.
Sărbătoarea de patru zile închinată Sfântului Ioan cel Nou, prin a cărui viață pământească bineplăcută lui Dumnezeu și sfârșit martiric s-a arătat a fi călăuzitor spre mântuire și însoritor al sufletelor celor care i-au înălțat rugăciuni cu evlavie, s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava cu Slujba de Priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea. A urmat reașezarea cinstitelor moaște ale marelui mucenic în Paraclisul care îi poartă numele, de către un sobor de preoți, sub coordonarea arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh.


