„Primește apa cea vie, recunoscându-ți păcatele, iar pentru a te vindeca pe deplin, fii sincer în fața propriei conștiințe și în fața lui Dumnezeu, Cel însetat de comuniunea cu tine și cu tot omul.” – A fost unul dintre îndemnurile cuprinse în Decalogul la Duminica a cincea după Paști (a samarinencei) alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, lecturat în duminica post-pascală în care în Bisericile Ortodoxe este rememorată întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă.
Întorcând cea de-a zecea filă a lui Florar, anul mântuirii 2026, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstirea Sfântului mult-iubit al Bucovinei, Marele Mucenic Ioan cel Nou, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Arhipăstorul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Calinic, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.
Ca de fiecare dată în duminici și sărbători, slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice oferite de Corul Mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.
Despre momentul întâlnirii lui Hristos cu femeia din Samaria la fântâna lui Iacov a vorbit în momentul împărtășirii clericilor pr. Răzvan Câmpulungeanu, consilier al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină și parohul Bisericii „Sfânta Ecaterina” Șcheia. Sfinția sa a tâlcuit mesajul Sfintei Evanghelii consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, evidențiind contrastul dintre nevoile materiale și setea spirituală a omului contemporan. Între altele, părintele consilier a subliniat importanța Sfintei Liturghii în ceea ce înseamnă transformarea lăuntrică, credincioșii fiind chemați să treacă de la o prezență formală la o trăire autentică și profundă. Nu în ultimul rând, a fost punctat faptul că femeia samarineancă poate fi un model de smerenie, ascultare, credință și mărturisire.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui consilier pentru cuvântul misionar și a anunțat că pe site-ul eparhiei poate fi lecturat comentariul său la Evanghelia acestei zile. Chiriarhul locului a anunțat că astăzi este prăznuit liturgic și Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, originar din Suceava, zona Burdujeni.
„S-a născut în anul 1900 și la 25 de ani a îmbrățișat viața monahală, călugărindu-se la Mănăstirea Sihăstria. A fost ucenicul cuviosului Ioanichie Moroi, starețul de la acea vreme, și a fost coleg de chilie cu Sfântul Părinte Cleopa Ilie. A fost hirotonit în anul 1931 pe seama Mănăstirii Sihăstria, ca după 10 ani, prin 1945, să fie trimis misionar în Banat și să aibă în atenție Mănăstirile Vasiova, Săraca, Timișeni, Partoș, – care ne amintește de Sfântul Mitropolit Iosif de la Partoș –, și și-a aflat sfârșitul în anul 1975, fiind înmormântat la Mănăstirea Vasiova, unde a fost și mare duhovnic, după o grea suferință. Și am găsit, consemnat în sinaxarul lui, mărturia medicului care a avut l-a avut în atenție, spunând : Am îngrijit nu un om, ci un sfânt. Și viața Sfântului Calistrat, a Cuviosului Părinte Calistrat, l-a determinat pe acel medic să îmbrățișeze viața monahală.” De asemenea, Părintele Arhiepiscop le-a urat „ani mulți, cu sănătate” celor care poartă numele Sfântului Cuvios Calistrat, dar și celor care prezenți în curtea mănăstirii.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a prezentat Decalogul scris pentru Duminica samarinencei, zece îndemnuri practice pentru o viață autentică în Hristos, „repere extrase din versetele ioaneice ale pericopei evanghelice a Duminicii a cincea după Sfintele Paști”.
La final, cei prezenți au fost binecuvântați prin stropire cu apă sfințită, nu înainte ca Înaltpreasfințitul Părinte Calinic să citească rugăciunile pentru dezlegare și pentru sănătate, inclusiv pentru cei ce suferă de depresie și de alte neputințe trupești și sufletești.
Irina Ursachi
Foto credit: Sebastian Andrei Lazăr




