Cu îndemnul: „Cugetă cu smerenie la Vinerea Mare a lui Hristos, zi în care păcatul și harul, moartea și viața, ura și iubirea s-au întâlnit pe Cruce” a început Decalogul la Sfânta și Marea Vineri, alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu prilejul rememorării celui mai trist moment din istoria creștinătății, răstignirea și punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos.
În Sfânta și Marea zi de Vineri, 10 aprilie 2026, credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, așezământul monahal care adăpostește moaștele ocrotitorului Cetății Sucevei, Sfântul Ioan cel Nou, au avut parte de momente de înaltă trăire duhovnicească prin participarea la Prohodul Domnului, Cel Care S-a jertfit pentru a arăta iubirea Sa nesfârșită, slujbă săvârșită de cei doi ierarhi ai Eparhiei Sucevei și Rădăuților.
În prima parte a zilei, un sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a oficiat slujba Vecerniei, în cadrul căreia a fost pregătit Sfântul Epitaf, reprezentând punerea în mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos. Acesta a fost apoi purtat împreună cu Sfânta Evanghelie și cu Sfânta Cruce până în mijlocul paraclisului mănăstirii, unde a fost așezat spre închinare, nu înainte de a fi împodobit cu flori.
Pelerinii au avut posibilitatea de a se închina Sfântului Aer și au trecut pe sub acesta, rememorând șederea în mormânt cu trupul a Mântuitorului, Care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele celor drepți, o parte dintre aceștia aducând flori ca ofrandă Mântuitorului Iisus Hristos, a Cărui tânguire și ungere a trupului cu mirodenii, în vederea punerii în mormânt, este reprezentată pe Sfântul Epitaf.
Începând cu ora 18:00, pe un podium special amenajat în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, a fost oficiată Denia Prohodului Domnului de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii prezenți, Corul Mixt al Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ioan cel Nou” și Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” au cântat împreună cu soborul slujitor cele trei stări ale Prohodului Domnului, una dintre cele mai frumoase creații liturgice ortodoxe.
Slujba a continuat cu reiterarea momentului în care Iosif din Arimateea, Nicodim, apostolii și femeile mironosițe au dus spre mormânt trupul Mântuitorului Hristos, prin procesiunea cu Sfântul Epitaf în curtea Catedralei Arhiepiscopale – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Arhid. Bogdan-Mihai Hrișcă, director al Liceului Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, a lecturat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic la Denia Sfintei și Marii Sâmbete, precum și rugăciunea alcătuită de Înaltpreasfinția Sa pentru această zi.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii va fi săvârșită de cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, meleagurile Bucovinei bucurându-se și în acest an de primirea Sfintei Lumini de la Ierusalim. Pentru cei ce sunt departe și nu pot fi prezenți, slujba Învierii va fi transmisă video pe canalele oficiale de comunicare ale eparhiei de către Sectorul Media și Comunicare.
Prohodul Domnului cuprinde o serie de cântări împărțite în trei stări, cu un număr diferit de strofe, prin care se exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului, dar și speranța în Înviere și în viața veșnică.
Irina Ursachi

