„Impactul tehnologiei asupra vieții prenatale și postnatale”, conferință pro-viață la Centrul Eparhial Suceava

În ziua slăvitului praznic al Bunei Vestiri, sărbătoare prin care este marcat începutul mântuirii noastre, sediul administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost gazda unui nou eveniment deosebit din seria manifestărilor din Luna pentru Viață – conferința „Impactul tehnologiei asupra vieții prenatale și postnatale”, care și-a propus să aducă în atenția publicului o temă deosebit de actuală și sensibilă, privitoare la felul în care tehnologia influențează începutul vieții, în contextul familiei, al educației și al responsabilității față de copil.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață și Sectorul Social-Filantropic, evenimentul s-a bucurat de prezența a două invitate speciale, prof. univ. dr. Cristina Gavrilovici și Andreea Ogăraru, care, prin experiență și sensibilitate, au oferit publicului „nu doar perspective valoroase, ci și un dialog viu, apropiat și relevant”.

Potrivit organizatorilor, prin această inițiativă, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților „continuă să susțină cultura vieții și dialogul sincer dintre credință, educație și realitățile cotidiene, oferind celor prezenți ocazia de a participa la o conversație liberă, într-o atmosferă de deschidere și comuniune”.

Întâlnirea, desfășurată în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, în seara zilei de miercuri, 25 martie 2026, a fost moderată de lect. dr. Alexandru Prelipcean, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași și director al Departamentului Periodice și Reviste Bisericești al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

După rostirea Rugăciunii „Împărate ceresc”, a urmat prelegerea doamnei profesor universitar doctor habilitat Cristina Gavrilovici, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și medic primar pediatru în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din același oraș. Personalitate marcantă în lumea academică și medicală, doamna profesor a susținut prelegerea „Tehnologizarea vieții prenatale: până când și până unde”. Au fost aduse în atenție controverse etice ale tehnologiilor reproductive, precum statutul moral al embrionului, drepturile reproductive, testarea genetică prenatală, editarea genetică (CRISPR) și terapia genică, dar și inteligența artificială și decizia asupra vieții.

În același timp, aceasta a împărtășit din activitatea sa neobosită și pasiunea pentru educație și cercetare, oglindindu-se astfel amprenta profundă asupra generațiilor de studenți și pacienți, copii și părinți deopotrivă.

Întâlnirea, dedicată „înțelegerii și prețuirii vieții, în toate darurile și provocările ei”, a continuat cu prelegerea celei de-a doua invitate speciale a serii, doamna Andreea Ogăraru, prezentatoare TV a emisiunilor „AI Parenting” și „Contemplări”, director executiv al Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași, soție și mamă a șase copii. Cunoscută și pentru implicarea activă în lupta pro-viață, invitata a vorbit despre celebrarea vieții, despre femeie, maternitate și familie, despre necesitatea de a proteja familia, copiii și valorile umane într-o lume tot mai digitalizată, invitând publicul la dialog. În cadrul prezentării s-a subliniat importanța educației și formării tinerilor zilelor noastre și au fost dezbătute pericolele folosirii excesive a tehnologiei.

A urmat sesiunea de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia publicul, format din studenți, medici, clerici și susținători ai vieții, a putut înțelege cum tehnologia poate afecta dezvoltarea emoțională și socială, cele două invitate subliniind rolul esențial al familiei și al relațiilor reale în creșterea copiilor. A fost punctată responsabilitatea părinților de a fi prezenți activ în viața copiilor, nu doar fizic, ci și emoțional, oferind alternative sănătoase la timpul petrecut pe dispozitive.

În continuare, arhid. Paul Vlăduț Lungu, consilier al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, inițiator al evenimentului, a mulțumit tuturor celor care s-au alăturat acestui proiect dedicat celebrării vieții, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru binecuvântare și susținere, invitatelor serii, precum și publicului prezent. Sfinția sa a dat apoi citire Ordinului „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, oferit din partea chiriarhului locului doamnei Andreea Ogăraru, „întrucât a urmat exemplul oferit de tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

Conferința, transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial, s-a încheiat cu rugăciunea închinată Născătoarei de Dumnezeu, „Cuvine-se cu adevărat”.

Seria manifestărilor dedicate vieții, desfășurate în luna martie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, continuă sâmbătă, 28 martie 2026, cu Marșul pentru viață, organizat în orașele Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Fălticeni.

Irina Ursachi

Foto credit: Sebastian-Andrei Lazăr