Lecție vie de slujire – Vizita elevilor jandarmi la Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești

În perioada binecuvântată a Postului Mare, când fiecare dintre noi este chemat la mai multă rugăciune, pocăință și faptă bună, elevii jandarmi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni au ales să dea mărturie vie a credinței prin iubire lucrătoare, vizitând Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești, înființat în anul 1995, așezământ aflat sub ocrotirea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Această întâlnire a avut o semnificație aparte, și pentru faptul că a avut loc duminică, 8 martie – zi în care ne îndreptăm gândul cu recunoștință și prețuire către mame, bunici și către toate femeile care, prin jertfelnicia și dragostea lor, au zidit suflete și caractere. Pentru vârstnicele aflate în cămin, bucuria revederii unor chipuri tinere, luminoase, a fost o adevărată mângâiere și o adiere de primăvară sufletească.

În lumina învățăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne spune: „Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Mat. 25,40), gestul elevilor jandarmi devine mai mult decât o simplă acțiune caritabilă. El se transformă într-o lecție vie de slujire, de respect față de demnitatea persoanei umane și de asumare a valorilor creștine care stau la temelia neamului nostru.

Tinerii militari au oferit nu doar daruri simbolice, ci mai ales timp, atenție și cuvinte bune – daruri neprețuite pentru sufletele încercate de singurătate și de povara anilor. Dialogul dintre generații a fost unul sincer și emoționant, împletind experiența de viață a vârstnicilor cu entuziasmul și idealurile tinereții.

Astfel de momente arată că formarea unui subofițer jandarm nu înseamnă doar pregătire profesională și rigoare militară, ci și cultivarea unei inimi sensibile la suferința aproapelui. În duhul Postului Mare, această vizită a devenit o punte de comuniune și o mărturie că disciplina, credința și compasiunea pot merge mână în mână.

Fie ca exemplul lor, care se alătură altor inițiative asemenea, să fie unul care să inspire, iar binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse peste toți cei care, prin faptele lor, fac prezentă iubirea lui Hristos în lume.

Preot militar (r.) Cătălin SIMION