Împărăteasa cerului și a pământului, mângâierea și bucuria oamenilor, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost cinstită în chip deosebit astăzi, 26 decembrie 2025, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, sărbătoarea închinată Soborului Maicii Domnului fiind prilej de aleasă bucurie și împreună rugăciune. În mijlocul obștii și al credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la o zi după luminosul praznic al Nașterii Domnului. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica mare a mănăstirii, cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ și „Sfântul Serafim de Sarov“, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Iosif Onică, starețul așezământului monahal, și părintele Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți.
Numeroși credincioși s-au bucurat de binecuvântarea arhierească și s-au închinat la odoarele mănăstirii, racla cu părticele din moaștele a numeroși sfinți, între care cei trei părinți care s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan.
Cuvântul de învățătură despre „una dintre cele mai vechi sărbători închinate Maicii Preacurate, a doua zi după Nașterea Fiului lui Dumnezeu” a fost rostit de ierarh după citirea textului Sfintei Evanghelii rânduit pentru această zi, care rememorează Fuga în Egipt a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.
Făcând referire la un fragment din textul slujbei Utreniei din zilele de 25 și 26 decembrie, Preasfinția sa a evidențiat smerenia, ascultarea și simplitatea Maicii Domnului, virtuți oglindite în felul în care Fecioara Maria a acceptat rânduiala lui Dumnezeu cu o mirare izvorâtă din inimă, supunându-și rațiunea voii Părintelui Ceresc, chiar și atunci când evenimentele depășeau înțelegerea umană. Încurajându-i pe cei prezenți să urmeze exemplul Maicii Domnului, Părintele Episcop-Vicar a subliniat faptul că „trebuie să avem o încredere neiscoditoare în Dumnezeu și în cele pe care Dumnezeu le rânduiește pentru viața noastră”.
Totodată, evocând îndemnuri ale Sfinților Cuvioși Dionisie de la Colciu și Paisie Aghioritul pentru creștinul contemporan, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a punctat simplitatea, ascultarea, smerenia, inima curată ca fiind premergătoare păcii sufletești, tot mai necesară în societatea actuală. „Să ne rugăm Maicii Domnului să ne ajute, să ne ajute să ne simplificăm mintea, să ne simplificăm gândirea, să ne simplificăm viața, să ne smerim înaintea voii lui Dumnezeu, înaintea voii celorlalți, pentru ca apoi să gustăm și din odihna lăuntrică și în jur pe care o aduce simplitatea inimii născută din smerenie”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic al Mănăstirii Sihăstria Putnei, format din călugări ai obștii monahale, care în momentul împărtășirii clericilor a interpretat în stil bizantin o suită de colinde românești.
În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârșit o hirotonie în ierodiacon, har dumnezeiesc revărsat de Preasfânta Treime prin punerea mâinilor episcopului și rostirea rugăciunilor speciale, iar la finalul slujbei a oficiat o hirotesie în protosinghel.
Arhim. Iosif Onică, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, a adus mulțumire Preamilostivului Dumnezeu pentru această zi, Maicii Domnului, ocrotitoarea întregului ansamblu monastic, fără de care nicio realizare nu ar fi posibilă, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru că a dat binecuvântare Preasfințitului Damaschin Dorneanul să fie în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor în această zi. Gândul de mulțumire s-a îndreptat apoi către soborul care a slujit în cadrul Sfintei Liturghii și către credincioșii care au venit cu toată dragostea să participe la slujba din a doua zi de Crăciun. Din parte obștii monahale, toți copiii prezenți au primit daruri.
Scurt istoric
Poiana Sihăstriei este locul luminos în care s-au nevoit și și-au sfințit viața părinți călugări care au trăit în smerenie și rugăciune. Există o mențiune care vorbește despre momentul de început al vieții de sihăstrie de aici încă din vremea Sfântului Ștefan cel Mare. Câțiva monahi au construit câteva chilii și o bisericuță de lemn.
În vremea egumenului Sila (1753-1781), Sihăstria Putnei cunoaște o perioadă de înflorire: se construiește o biserică din piatră de râu cu hramul „Buna Vestire”. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, stăpânirea habsburgică a impus numeroase interdicții mănăstirii, care la momentul acela se afla în grija egumenului Natan (1781-1784), și în cele din urmă a închis așezământul monahal.
Viața spirituală a vetrei monahale a fost restaurată începând cu anul 1990, când s-a început refacerea schitului. Primul egumen al schitului reînființat după trecerea celor 200 de ani de pustiire și părăsire a fost părintele Sebastian Șcheuleac. Cu priceperea și hărnicia monahului Sebastian și, mai apoi, cu râvna și osteneala părintelui stareț arhimandritul Nectarie Clinci, astăzi Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, precum și cu ajutorul multor credincioși binefăcători, pe ruinele de altădată ale fostului schit s-a ridicat un impresionant complex monahal.
În pronaosul vechii biserici s-au descoperit mormintele celor trei cuvioși care s-au nevoit în secolul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei: Sila, Paisie și Natan. Osemintele răspândeau o bună mireasmă, iar în anii ce au urmat numeroase vindecări minunate s-au săvârșit la racla cu moaștele Cuvioșilor.
În prezent, Mănăstirea Sihăstria Putnei are patru lăcașuri de închinare: două capele, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Acoperământul Maicii Domnului”, Biserica „Buna Vestire”, ridicată pe amplasamentul lăcașului existent înainte de desființarea mănăstirii de către habsburgi, și cel de-al patrulea, biserica mare, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Construcția bisericii a început în anul 2002. Cincisprezece ani mai târziu, în anul 2017, au fost încununate jertfa și dragostea depuse la ridicarea acesteia prin slujba de sfințire.
În cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din data de 13 februarie 2025, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, arhim. Iosif Onică a fost numit stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei.
Irina Ursachi

