Participanții Simpozionului Național Studențesc „Mitropolit Pimen Georgescu” au ajuns la Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Unul dintre marii ierarhi ai secolului al XX-lea, Mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu (1909-1934), cunoscut pentru organizarea și dinamizarea misiunii social-caritative a Bisericii, este ocrotitorul celei dintâi ediții a unui Simpozion Național Studențesc, eveniment deosebit care aduce în prim plan o temă foarte actuală, „Omul în fața provocărilor lumii contemporane”.

Dedicată tinerilor studenți și cercetători, manifestarea cultural-științifică, organizată de Arhiepiscopia Iașilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae”, Primăria Municipiului Iași și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, s-a desfășurat în perioada 10-11 noiembrie 2025.

După ce activitatea primei zile a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan Iași, unde a fost susținută Conferința inaugurală „Teologia dizabilității: dincolo de stereotipuri, prejudecăți și răspunsuri standard”, au urmat lucrările simpozionului în cadrul celor șase secțiuni: Nevoia de spiritualitate autentică, Vulnerabilități contemporane, Schimbări de paradigmă în viața omului contemporan, Identitate și valoare umană, Libertate și responsabilitate socială, Manifestarea frumosului în societate.

Simpozionul Național Studențesc a fost așezat sub egida Mitropolitului Pimen Georgescu pentru a aduce un omagiu ierarhului la propunerea căruia, la 4 februarie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înființarea Patriarhiei Române, în anul 2025 aniversându-se cei 100 de ani de patriarhat.

Marți, 11 noiembrie, participanții acestei ediții a simpozionului, studenți, masteranzi și doctoranzi din domeniile teologie pastorală, artă sacră, asistență socială, precum și alte ramuri ale științelor sociale și umaniste, însoțiți de maica lect. univ. dr. Polixenia Nistor, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și de doamna Ionela Brânză Abunei, președinte al Asociației Studenților și Absolvenților de Teologie Ortodoxă – Asistență Socială Iași, au poposit în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, după ce au vizitat mănăstirile Cămârzani și Sihăstria Râșcăi, oaze de liniște, dătătoare de bucurii duhovnicești, oaspeții au trecut pragul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, mănăstire care adăpostește moaștele întregi ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mare ajutător și făcător de minuni. În paraclisul așezământului monahal aceștia au fost întâmpinați de arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh, care le-a vorbit tuturor despre cele mai importante file din istoria Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”, monument cu o valoare spirituală, artistică și culturală deosebită.

Tradiția atestă faptul că pe locul unde este astăzi biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a existat o biserică de dimensiuni reduse, care însă nu a supraviețuit timpului. Zidirea bisericii Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ a fost începută în anul 1514 de Bogdan al III-lea, fiul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, lucrarea fiind terminată de nepotul acestuia, Ştefăniţă Vodă, în anul 1522.

Pe lângă datele istorice cu privire la zidirea acestei ctitorii domnești și evoluția ei în timp, acesta a făcut referire și la frescele interioare și exterioare cu care este împodobit sfântul locaș. Biserica a fost pictată atât în interior, cât şi în exterior în perioada 1532-1534, în timpul primei domnii a lui Petru Rareş.

Cea de-a doua zi a Simpozionului Național Studențesc „Mitropolit Pimen Georgescu” s-a încheiat cu vizitarea Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc” și a Cetății de Scaun a Sucevei, unde tinerii au avut ocazia de a descoperi mărturii vii ale istoriei poporului nostru.

Irina Ursachi