Mare făcător de minuni și grabnic ajutător, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Eladei, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, a fost cinstit în chip deosebit astăzi, 9 noiembrie 2025, la Suceava, fiind cel de-al doilea ocrotitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Burdujeni.
În Duminica a XXIV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, când în bisericile ortodoxe este lecturat fragmentul evanghelic referitor la învierea fiicei lui Iair, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor unei comunități frumoase, implicată în numeroase proiecte social-filantropice prin care cei aflați în nevoie se bucură de sprijin și mângâiere, al cărei păstor duhovnicesc este pr. Cristian Băițan-Turenschi.
În sunet de bucium, ierarhul a fost întâmpinat, potrivit obiceiului din Bucovina, cu pâine și sare, dar și cu flori. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.
După citirea pericopelor evanghelice rânduite pentru această zi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a arătat cât de important este să primim cu încredere planul lui Dumnezeu pentru noi și să nu punem la îndoială modul în care El răspunde rugăciunilor noastre, aducând în atenție mai multe exemple pilduitoare. Preasfinția Sa a evocat cea dintâi minune a Sfântului Ierarh Nectarie după trecerea la cele veșnice, a tâlcuit textul Sfintei Scripturi referitor la minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, vindecarea femeii cu scurgere de sânge și învierea fiicei lui Iair, amintind totodată de trăirile mărturisitorilor din închisorile comuniste, încercările și durerea contribuind la împodobirea cu virtuți duhovnicești mult mai greu de dobândit în alte împrejurări. Părintele Episcop-Vicar a îndemnat la statornicie în credință, chiar și atunci când avem sentimentul că cererile noastre nu sunt împlinite, în aceste clipe rânduiala Părintelui Ceresc fiind mult mai folositoare pentru sufletul nostru.
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost oferite de Grupul Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”, coordonat de pr. Constantin Dan Magdalena, dirijat de această dată de pr. Alexandru Sofian. La momentul rânduit, diaconul Andrei Vlad Poenaru a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Boura, Protopopiatul Fălticeni.
La finalul slujbei, părintele paroh Cristian Băițan-Turenschi, secretar al Protopopiatului Suceava I, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitului Părinte Damaschin-Dorneanul pentru vizita arhierească și pentru cuvântul de folos, soborului împreună slujitor, corului și tuturor celor prezenți care s-au alăturat în rugăciune. Părintele paroh și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit pentru lucrările de înfrumusețare ale bisericii, în prezent sfântul locaș împodobindu-se în veșmântul pictural. Totodată, în semn de mulțumire pentru slujirea arhierească, părintele paroh și comunitatea enoriașilor i-au dăruit ierarhului o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul.
Numeroși credincioși din orașul Suceava și din împrejurimi au venit cu bucurie pentru a primi binecuvântarea arhierească și pentru a-l cinsti pe sfântul mare făcător de minuni, ocrotitorul bisericii, dar și al Centrului Social „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina” aflat în această perioadă în construcție. Cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu și prin contribuția oamenilor cu suflet mare, în cadrul centrului va funcționa o cantină socială care va oferi o masă caldă zilnic pentru persoanele defavorizate, în special pentru copii. Comunitatea parohială oferă deja de mai mulți ani câte o masă caldă săptămânal pentru cei aflați în nevoie.
Potrivit inițiatorilor acestui centru social al Parohiei Burdujeni, vor fi amenajate cabinete medicale, cu acces la servicii stomatologice, medicină de familie și dușuri sociale, dar și cabinete de recuperare neuro-motorie, unde se va asigura sprijin pentru copiii cu dizabilități prin fizioterapie și kinetoterapie. De asemenea, prin intermediul centrului ocrotit de unul dintre cei mai pomeniți în rugăciune sfinți în vremurile noastre, marele ierarh tămăduitor Sfântul Nectarie de Eghina, beneficiarii se vor putea bucura de consultanță în educație, dar și de un centru de zi, afterschool și îndrumare pentru elevi și studenți. Nu în ultimul rând, se dorește crearea unui adăpost temporar pentru cei fără locuință sau aflați în tranzit, Centrul Respiro.
Scurt istoric
Ridicarea bisericii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din cartierul Burdujeni, Suceava, a început în anul 1996 când, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților la acea vreme, părintele Ioan Danalache a început construcția unui paraclis de lemn, prima liturghie săvârșindu-se în Duminica Floriilor a aceluiași an. A urmat construirea bisericii mari, din cărămidă, lucrările continuând pe parcursul anilor prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și prin darurile credincioșilor, precum și prin implicarea părintelui Ioan Danalache și a fiului său, părintele Ioan Augustin Danalache.
Din toamna anului 2015, părintele paroh Cristian Băițan Turenschi a continuat cu râvnă și dragoste pentru Hristos lucrările începute, demarând totodată ample acțiuni de reparații și de înfrumusețare ale lăcașului de cult.




