Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul de Asistență Socială și Medicală împreună cu Birourile de Asistență Socială ale celor cinci protopopiate, a marcat cu deosebită atenție Ziua Internațională a Vârstnicilor, printr-o serie de evenimente dedicate celor care, prin răbdare, credință și trudă, au lăsat în urmă o moștenire vie.
Unul dintre cele mai emoționante momente a avut loc în cadrul binecuvântat al Mănăstirii Bogdănești, care, pentru o seară, s-a transformat într-un altar al recunoștinței adusă bunicilor și părinților noștri duhovnicești.
Evenimentul a reunit o parte dintre beneficiarii centrelor rezidențiale de îngrijire din eparhie:
- Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice al Mănăstirii „Bogdănești”,
- Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava,
- Căminul de Bătrâni „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni.
Prin această inițiativă s-a dorit oferirea unei zile de mângâiere și prețuire pentru vârstnicii care, în ciuda anilor, poartă în suflet lumina credinței și dragostea față de Biserică și semeni.
Evenimentul a fost înfrumusețat de un program artistic deosebit, susținut de artiști consacrați ai folclorului românesc, alături de tineri interpreți de muzică populară: Constantin Bahrin, Doina și Ciprian Petroaie, Vasile Ostafi, Mihaela Apostol, Diana Valentina Ignat și Remus Fandarac. Aceștia au oferit momente de profundă emoție și alinare, umplând sufletele celor prezenți de bucurie și recunoștință.
Pentru a desăvârși sărbătoarea, toți participanții au primit daruri din partea sponsorilor Fiterman Pharma și Simos, gesturi care au adus zâmbete și lumină pe chipurile celor vârstnici.
Totodată, asistenții sociali din cadrul celor cinci protopopiate au desfășurat o amplă acțiune filantropică, vizitând peste 150 de vârstnici, majoritatea dintre aceștia fiind persoane vulnerabile. Cu acest prilej, au fost oferite pachete cu alimente și medicamente, semn al grijii permanente a Bisericii față de cei aflați în nevoi.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților adresează alese mulțumiri Preacuviosului Părinte Protosinghel Pamvo Dima, starețul Mănăstirii Bogdănești, pentru ospitalitatea și jertfelnicia arătate, precum și Preacucernicilor Părinți Iustin Nisotoaia și Alexandru Lungu pentru implicarea lor activă în buna organizare a evenimentului. Recunoștința se îndreaptă și către asistenții sociali ai celor cinci protopopiate, care, prin lucrarea lor tăcută, dar rodnică, aduc în fiecare zi sprijin și mângâiere celor în vârstă.
Aceste activități reprezintă o mărturie vie că Biserica nu doar că însoțește pașii credincioșilor de-a lungul vieții, ci rămâne neclintit alături de cei în etate, oferindu-le nu doar sprijin material, ci și afecțiune, demnitate și dragoste creștină.
Remus Fandarac – Asistent Social
Foto credit: Mihai Grosu