„Caravana cu medici” a ajuns în localitatea Putna

Activitatea în slujba aproapelui desfășurată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se oglindește zi de zi în dragostea oamenilor cu suflet mare, clerici și credincioși implicați în acțiuni filantropice, dar și în proiectele demarate de sectoarele de resort ale Centrului Eparhial în colaborare cu instituții și organizații cu profil socio-medical și nu numai.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul de Asistență Socială și Medicală al eparhiei, Asociația „Caravana cu Medici”, Filiala Iași, în parteneriat cu Asociația „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, au organizat sâmbătă, 13 septembrie 2025, o caravană medicală de medicină internă în localitatea Putna, județul Suceava. Astfel, 100 de persoane cu acces dificil la serviciile medicale de bază, dar și familii defavorizate, au beneficiat de o evaluare a stării de sănătate prin consult clinic și examinări de specialitate.

Această campanie prin care se asigură servicii medicale generale de screening, diagnostic și prevenție a devenit deja o tradiție în cuprinsul eparhiei, comunități din cadrul celor cinci protopopiate, Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni bucurându-se de-a lungul timpului de mai multe sesiuni de acest fel.

Datorită deschiderii Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna, reprezentată de domnul director Ciprian Florentin Crețan, sălile de clasă au fost transformate pentru o zi în săli de consultații și investigații medicale. Potrivit organizatorilor acestui proiect, evaluările clinice și paraclinice, cardiologice și pneumologice au fost însoțite de activități de educație medicală și prevenție.

Peste 30 de voluntari ai Asociației „Caravana cu Medici”, filiala Iași, specialiști, medici rezidenți și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași au oferit consultații de specialitate, în vederea realizării unui screening general. La recomandarea medicilor specialiști (radioterapie, oncologie, medicină internă, cardiologie, radiologie și ecografie medicală) s-au efectuat explorări imagistice, precum ecografii abdominale, ecocardiografii și electrocardiograme. Întocmirea fișei de observații nu ar fi fost posibilă fără aparatura medicală de specialitate, instalată în sălile de clasă ale instituției de învățământ cu sprijinul Asociației „Caravana cu Medici” și a cabinetului medical din localitatea Straja.

Alături de medicii caravanei, la eveniment au luat parte reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, precum și delegați ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Andrei Mocanu, consilier eparhial al Sectorului de Asistență Socială și Medicală, precum și arhim. Vartolomeu Chira, director al Departamentului Medical și vicepreședinte al Asociației „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

„Caravana Medicală” este un proiect inițiat în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cu scopul de a evalua starea de sănătate a populației, a facilita accesul la servicii medicale profesionale și a demara programe și proiecte cu scopul prevenției, a educației medicale și conștientizarea și valorificarea sănătății.

Irina Ursachi