Răspunsul ierarhului – 1 aprilie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email

117. john baptissimo

„Preasfinţite Părinte Arhiepiscop, vă scriem aceste rânduri deoarece suntem nedumeriți și nu credem că s-au respectat anumite condiții cu privire la ocuparea unor parohii.

1) Parohia … din … a fost afișată vacantă la data de 7 februarie, iar concursul s-a ținut pe data de 22 februarie, nu a fost respectat termenul minim pentru depunerea dosarelor, fiind prea repede concursul, unii preoți au vrut să concureze dar nu a fost timp îndeajuns, iar surse concrete de la sectorul administrativ-bisericesc din interiorul Arhiepiscopiei au spus clar că părintele … de la parohia … va fi singurul candidat și va reuși el.

2) Dacă e vorba de transparență și nu este nimic de ascuns, de ce nu a fost afișat pe site-ul Arhiepiscopiei rezultatul examenului din 22 februarie, unde preotul … a reușit la parohia …?

3) Pentru sesiunea octombrie-noiembrie 2020 au fost afișate rezultatele preoților și parohia obținută conform documentului de mai jos…

4) Acum, în perioada 22-26 martie, a fost organizat concurs pentru vreo 4 parohii: Solca, Roșu, Sf. Ilie Rădăuți, Capelă spital – Rădăuți, dar până în prezent nu s-au afișat rezultatele preoților care au candidat; unele voci din interior spun că au fost note mai mici de 8.00, iar pentru a ocupa o parohie din mediul urban nota trebuie să fie cuprinsă între 8.50-10.00, conform statutului BOR.

De fapt aceste chestiuni în legătură cu afișarea parohiilor și a rezultatelor examenelor aparțin exclusiv sectorului administrativ-bisericesc.

Înaltpreasfinţite Părinte, vă spunem clar că până nu îl veți înlocui pe părintele …. de la sectorul …, unii preoți de la alte sectoare din garda veche de pe timpul lui … și unii protopopi, vă va fi foarte greu, aproape imposibil să păstoriți cu verticalitate și transparență, echitabil și corect, deoarece aceștia vă vor duce permanent în eroare; vă vor impune să faceți numai cum spun ei; vă vor întinde curse, fiind în stare să vă pună mereu în situații dificile și critice, deoarece sunt obișnuiți cu simonia 100%  și  specializați în a face numai și numai rău.

Cu stimă și respect vă scrie I.B. și un grup de credincioși. Sărutăm mâna și Doamne, ajută!”

Stimate domnule! O apoftegmă spune că „bănuiala este minciuna minţii”. Şi cu aceasta ar trebui să mă opresc; însă, din respect faţă de dumneavoastră vreau să vă spun că, din august 2020 şi până în prezent, toate numirile s-au făcut cât se poate de transparent, iar examenele de intrare în oraş au fost prezidate de Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, nu de părinţii consilieri sau profesori. Dacă dumneavoastră nu aveţi încredere maximă în corectitudinea examenelor, vă aşteptăm la Centrul Eparhial ca să vă punem la dispoziţie cele solicitate.

Cât despre părinţii consilieri şi protopopi „din garda veche”, despre care faceţi vorbire, până în prezent chiar nu am ce să le reproşez. Şi aceasta pentru că, până în prezent, nu m-au pus în situații dificile și/sau critice, n-au primit foloase necuvenite și nici nu au nedreptăţit pe nimeni în ascultarea lor după cum afirmaţi. Iar dacă dumneavoastră aveţi anumite nemulţumiri, Vă rog să le semnalaţi şi după ce vor fi verificate, dacă se vor dovedi a fi adevărate, vom lua măsurile ce se impun. Până atunci, dacă se poate, acordaţi-le votul de încredere al dumneavoastră. Doamne, ajută!

 

118. R.L.

„Sărut mâna, Înaltpreasfinția voastră! Este păcat dacă merg la o slujbă a Bisericii Catolice?” (R.L.)

Stimate domnule! Nu este nicio diferenţă între a citi „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” a lui Mircea Eliade şi a participa la cultul respectivelor credinţe descrise de autor; toate, deopotrivă, vor contribui la culturalizarea dumneavoastră din această perspectivă.

Personal, în străinătate am intrat în foarte multe biserici a căror arhitectură m-a impresionat într-un mod cu totul deosebit. De aici şi pasiunea mea pentru arhitectură.

Revenind, încercaţi să vă sfătuiţi şi cu duhovnicul dumneavoastră. Doamne, ajută!