„Feriţi-vă de prorocii mincinoşi” - Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la sărbătoarea Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul a fost şi rămâne făclia Luminii celei neapuse, care arde şi luminează nu numai pentru oamenii ce îl căutau să se îndrepteze şi să se veselească întru lumina lui (Ioan 5, 35), ci şi pentru cei care, la Înfricoşătoarea Judecată, se vor bucura de mijlocirile şi rugăciunea lui către Dreptul Judecător, precum vedem în icoana Deisis

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos,

 

Astăzi Biserica prăznuieşte liturgic martiriul Sfântului Ioan Botezătorul. Şi pentru că episodul scripturistic reținut de sinoptici (Matei 14, 1-12, Marcu 6, 14-29, Luca 9, 7-9 şi 3, 19-21), dar şi viaţa sa vă sunt foarte bine cunoscute, aş vrea să vă pun la suflet câteva gânduri despre proroci, mai ales că însăşi Biserica este zidită „pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20).

Aşadar, după căderea omului în păcat, Dumnezeu, – deşi Îşi propusese să întrerupă relaţia directă cu omul (Isaia 59, 2) –, din iubire faţă de cel făcut după chipul Său, a continuat să-i vorbească, însă nu direct, ci prin intermediul prorocilor, după cuvântul care zice: „Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun proroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el” (Numerii 12, 6). Darul profeţiei este unul din darurile Duhului Sfânt, Care a grăit prin proroci, însă nu numai prorocilor lui Israel, ci şi prorocilor altor neamuri (Numerii 22, 9).

Prorocii despre care ne vorbeşte Sfânta Scriptură pot fi grupaţi în trei categorii: prorocii sau profeţii vechi: Moise, Avraam, Samuel, Natan, Ilie, Elisei; prorocii sau profeţii mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel şi Daniel, şi prorocii sau profeţii mici: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi. Din cărţile Numerii şi Deuteronomul aflăm că nu toţi prorocii s-au ridicat la înălţimea lui Moise.

În Numerii se spune că Dumnezeu S-a arătat și a vorbit lui Aaron şi Miriam, lui Eldad şi Medad în vise şi vedenii, dar cu Moise a grăit „gură către gură”, la arătare „fiind cel mai credincios în toată casa Domnului” (Numerii 12, 7-8). Iar în Deuteronomul se spune că „nu s-a mai ridicat în Israel proroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut faţă către faţă, nici să săvârşească toate semnele şi minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului; nici să facă cu mână tare şi cu mari înfricoşări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor a tot Israelul” (Deuteronomul 34, 10).

Însă, citind cu atenţie paginile Sfintei Scripturi, constatăm faptul că darul profeţiei nu era apanajul exclusiv al bărbaţilor, unele femei primindu-l şi ele. În episodul aducerii Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim, pe lângă Dreptul Simeon, o întâlnim şi pe „prorociţa Ana” (Luca 3, 36-37). Nu este singura prorociţă amintită în paginile Sfintei Scripturi; în Vechiul Testament sunt menţionate şapte femei cu abilităţi profetice, uneori chiar superioare celor ale bărbaţilor: Sara, Miriam, Debora, Ana, Abigail, Hulda şi Ester.

Talmudul vorbeşte de sute de mii de profeţi, ale căror mesaje se adresau doar propriei lor generaţii, ca să nu mai vorbim că au fost şi mai multe şcoli profetice. De exemplu, în vremea lui Elisei se vorbeşte de „fiii prorocilor cei din Ierihon” (IV Regi 2, 15).

După profetul Maleahi a urmat o perioadă de aproximativ 400 de ani de tăcere profetică; această perioadă se cuprinde între robia babiloniană şi predica Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament.

În Noul Testament se vorbește despre prezenţa unor oameni harismatici în primele comunităţi creştine, care aveau „darul prorociei” (I Corinteni 12, 10). „Pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică ... proroci” (I Corinteni 12, 28; Efeseni 4, 11), zice Sfântul Apostol Pavel. Unii dintre ei sunt cunoscuți după nume, „Iuda, Sila şi Agav fiind proroci” (Faptele Apostolilor 15, 32; 21, 10), iar alţii sunt amintiţi ca „proroci şi învăţători în Biserica din Antiohia” (Faptele Apostolilor 13, 1).

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel avertizează asupra „falşilor profeţi”, asupra „prorocilor şi învăţătorilor mincinoşi”, asupra „hristoşilor şi fraţilor mincinoşi”, care dezbină pe credincioşi şi rup unitatea credinţei şi a Bisericii, zicând: „Aceasta ştiind mai dinainte că nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotinţa fiecăruia. Pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.” (II Petru 1, 20-21). Şi iarăşi: „Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează.” (II Petru 2, 1-3).

În Faptele Apostolilor ni se redă episodul în care Sfântul Apostol Pavel nu ezită să-i avertizeze pe cei din comunitatea din Efes, spunând: „Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.” (Faptele Apostolilor 20, 28-30).

Hristos Însuşi ne avertizează împotriva falşilor profeţi, spunând: „Feriţi-vă de prorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7, 15-16).

Adevăratul profet – aşa cum reiese din sublinierile amintite – se recunoaşte în funcţie de respectarea unor condiţii care nu contravin celor prezentate în Sfânta Scriptură, cum ar fi: să mărturisească despre întruparea şi dumnezeirea lui Hristos (I Ioan 4, 2-6), să nu se înalţe pe sine, ci să-L slăvească pe Hristos (II Corinteni 10, 5), să nu acopere, ci să mustre păcatul (Ieremia 23, 16-17), să aibă o viaţă şi un comportament în concordanţă cu voia lui Dumnezeu (Matei 7, 15-20) şi, nu în ultimul rând, calitatea de profet să fie confirmată de împlinirea profeţiilor făcute (Deuteronomul 18, 21-22; Isaia 44, 25-26; Ieremia 28, 9). De nu vor fi împlinite acestea, spune Profetul Isaia, „atunci nu-i lumină întru ei” (8, 20). Or, „prorocul care va îndrăzni să grăiască în numele Meu ceea ce nu i-am poruncit Eu să grăiască, şi care va grăi în numele altor dumnezei, spune Dumnezeu lui Moise, pe un astfel de proroc să-l daţi morţii” (Deuteronomul 18, 20).

Predica prorocilor, profeţilor sau a văzătorilor era însoţită de semne, minuni şi prorocii prin care se confirma lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu în lume şi în istorie. Unii dintre ei, inspiraţi de Duhul Sfânt, au fost sfetnici şi mustrători ai regilor; alţii au săvârşit minuni; alţii au prevestit Întruparea, Patimile, Moartea şi Învierea Mântuitorului, iar cei mai mulţi dintre ei au „suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11, 36-38).

În concluzie, putem spune că profeţii au fost cei care au propovăduit poporului Cuvântul lui Dumnezeu revelat, tălmăcindu-i planul de mântuire al lui Dumnezeu; ei au fost cei care au anunţat împlinirea făgăduinţelor mesianice şi au sfătuit pe contemporanii lor să trăiască după poruncile lui Dumnezeu. Totodată, ei au cultivat şi au apărat credinţa într-un singur Dumnezeu-Treime şi au prorocit timpurile mesianice, pregătind astfel calea spre „legea harului şi a adevărului” (I Ioan 1, 17). Activitatea profetică, în accepţiunea ei de pedagog spre Hristos, s-a încheiat odată cu Sfântul Ioan Botezătorul, căci „toţi prorocii şi Legea au prorocit până la Ioan” (Matei 11, 13).

Dar din legea harului şi a adevărului nu poate lipsi duhul profetic, aşa cum nu lipseşte nici cea mai mare carte profetică, Apocalipsa, din canonul Noului Testament.

Cinstirea cultică a prorocilor se manifestă în Biserică prin imnografia sărbătorilor ce le-au fost consacrate, prin icoanele şi frescele ce ilustrează programul iconografic al picturii bisericeşti, prin alcătuirea de sinaxare, acatiste şi rugăciuni, prin punerea sub ocrotirea numelui lor a unor biserici şi a unor creştini. Aproape toţi prorocii au pomenire generală în slujba şi în sinaxarul Duminicii Sfinţilor Strămoşi, dar şi pomenire individuală, indicată pentru cei patru proroci mari, pentru cei doisprezece proroci mici, dar şi pentru alţi sfinţi număraţi între proroci.

Pictura bisericească înfăţişează prorocii înveșmântați în costume antice, alcătuite din chiton lung, în falduri bogate, strâns în jurul gâtului şi la mijloc încins cu curea, şi himation aruncat pe un umăr şi înfăşurat în jurul corpului şi braţelor; capul este descoperit, doar împăraţii David şi Solomon purtând coroană. Reprezentarea lor ocupă întotdeauna registrul cel mai de sus al catapetesmei, având la mijloc icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Sunt aşezaţi câte şase, în cele două părţi ale icoanei centrale. Prorocii sunt înfăţişaţi integral, stând în picioare, ori numai bust şi orientaţi spre icoana centrală. Ei au în mâini ori filacterii (rulouri) cu versete din profeţiile lor mesianice şau mariale, ori simboluri ce amintesc fapte din viaţa şi activitatea lor, ori unele elemente simbolice şi prefigurative din prorociile lor, aşa cum sunt îndrumările erminiilor pentru zugravii de biserici. Astfel, Moise este reprezentat cu cele două coarne sau raze pe frunte, semnele înţelepciunii şi puterii, iar în mâini cu tablele legii sau cu rugul aprins; Aron, cu toiagul odrăslit şi năstrapa cu mană sau cu cădelniţă; Ioan Botezătorul, reprezentat în chipul îngerului înaripat, cu pom şi secure, şi cu o tipsie pe care se află capul său tăiat; Daniil, cu stânca tăiată din munte; Ilie, cu corbul, cu sabia sau cu carul de foc; Iona, cu fiara mării; Isaia, cu cleştele - linguriţă liturgică cu cărbunele aprins ori cu ferăstrăul cu care a fost tăiat; Iezechiel, cu poarta închisă; Ghedeon, cu caierul de lână; Amos, păstorul cu bâtă; Maleahi, cu îngerul, şi Avacum, cu muntele acoperit cu umbră deasă.

Prorocii sau profeţii, numiți și văzătorii Vechiului Testament, sunt cei care, sub insuflarea Sfântului Duh, au spus dinainte cele ce nu se cunoșteau sau cele ce aveau să se întâmple în viitor şi care s-au împlinit întocmai. Prezenţa în ei a Duhului Sfânt i-a îmbogăţit şi transfigurat, i-a îmbrăcat în haina luminoasă a virtuţilor, i-a umplut de cunoaştere, de răbdare, de înţelepciune, de credinţă, de nădejde, de dragoste.

Dintre aceştia, Sfântul Ioan Botezătorul a fost şi rămâne făclia Luminii celei neapuse, care arde şi luminează nu numai pentru oamenii ce îl căutau să se îndrepteze şi să se veselească întru lumina lui (Ioan 5, 35), ci şi pentru cei care, la Înfricoşătoarea Judecată, se vor bucura de mijlocirile şi rugăciunea lui către Dreptul Judecător, precum vedem în icoana Deisis.

Să urmăm şi noi mărturisirii curajoase şi vieţii întru dreptate a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, ca să devenim şi noi prietenii Mirelui ceresc (Ioan 3, 29) şi „casnicii lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19)!

 

Adăugați un comentariu