Concert caritabil organizat de către Protopopiatul Fălticeni

La Biserica „Sfântul Ilie” din Municipiul Fălticeni s-a desfășurat duminică, 4 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a tradiționalului concert caritabil de colinde ,,Un Crăciun pentru fiecare”, organizat de către Protopopiatul Fălticeni.

Proiectul caritabil are ca scop oferirea unor pachete cu alimente de bază pentru masa de Crăciun pentru copii proveniți din familii defavorizate și cu situație materială precară, precum și din dorința de a promova corurile și grupurile vocale din ținutul Fălticeniului.

Frumusețea acestei duminici a fost încununată de recitalul colindelor tradiționale susținut  timp de aproape 3 ore, de către coruri și grupuri vocale conduse de către preoți și profesori, prilej în care un număr mare de persoane au venit să asculte aceste cântări și să sprijine acest proiect filantropic

Concertul a fost deschis de către grupul vocal ,,Moldava” al Clubului copiilor din Municipiul Fălticeni, sub îndrumarea D-nei. Prof. Lenuța Rusu, urmat de corul ,,Sfânta Cuvioasa Elisabeta”, având în componență preotese din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Au urmat corul vocal al maicilor de la Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”Cămârzani, și grupurile vocale ale parohiilor Siliștea Nouă – Dolhasca, și din Mălini. După recitalul corului Catedralei ,,Învierea Domnului” din Fălticeni, un moment aparte l-a constituit reprezentația corului ,,Sfântul Lazăr” al Mănăstirii Sihăstria Râșcăi,  care a interpretat cu virtuozitate și profunzime muzicală acest deosebit repertoriu, dirijat de către Dna. prof.Drăgan Tatiana.

Programul a fost completat de grupul vocal ,,Flori de Măr” din Râșca, condus de către Dna. prof. Grădinariu Mihaela, colinde cum se cântau în satul de altădată.

Evenimentul a fost încheiat de către Corala ,,Sfântul Ioan de la Râșca” al preoților din Protopopiatul Fălticeni, urmat de cuvântul de mulțumire al părintelui protoiereu, Adrian Dulgheriu.

„Aducem mulțumire tuturor celor care ne-ați fost alături în acest proiect prin care ne dovediți cât de mult iubiți Biserica, și că așteptați cu mare bucurie și drag sărbătoarea Nașterii Domnului. Hristos Domnul, se naște pentru fiecare dintre noi,  și în fiecare inimă cel ce îl primește. Sperăm că vom duce la îndeplinire scopul acestei activități în care dorim să aducem o mică bucurie în pragul sfintei sărbători, pentru vârstnicii și copii care au atâtă nevoie de sprijinul nostru. Cu mic , cu mare , oamenii cu suflet mare s-au unit pentru a susține această cauză nobilă, proiect de suflet de care credem că va rămâne tradiție în comunitatea noastră”, a încheiat părintele protoiereu.

Pe lângă această activitate, pentru al șaselea an consecutiv, Protopopiatul Fălticeni prin Biroul de Asistență Socială va oferi 60 de perechi de ghetuțe pentru copii care provin din familii cu posibilități materiale reduse, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pentru a trece cu bine de sezonul rece.

Pr. Georgian Rotar

Secretar în cadrul Cancelariei Protopopiatului Fălticeni