Scrisoare de mulțumire către binefăcători și colaboratori

Dorim să aducem gând de mulțumire și de recunoștință pentru jertfelnicie binefăcătorilor

Dorim să aducem gând de mulțumire și de recunoștință pentru jertfelnicie binefăcătorilor: Monahia Agata, D-na Parascheva Panait, Fam. Maricica şi Radu Gheorghieș, Fam. Bianca şi Costa Sponte, Fam. Liana şi Liviu Pieptu, Fam. Elena şi Ilie Scrimente, D-na Eugenița Loreta, D-na Carolina Huțanu, D-na Silvia, Fam. Maria şi Ștefan Holicov, D-na Primar Mariana, Dl. Gheorghe Toma, Fam. Țugui, Fam. Luminița şi Gheorghe Audel, Fam. Țâmpău Dan și Simona Elena, Fam. Maria și Petru Agafiți, Carmen Teodorescu și Floarea, D-na Mirela Ioniță, Fam. Corina şi Andrei Țârdea, Fam. Mihaela şi Constantin Florea, care au susținut prin ajutoare materiale și financiare Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Prin aceste ajutoare și-au arătat iubirea lor față de Biserică, respectiv față de sfântul ocrotitor al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Dumnezeu să le întoarcă binefacerile însutit, iar Maica Domnului să-i acopere cu cinstitul ei acoperământ.

 

† CALINIC,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Adăugați un comentariu