10Vezi toate fotografiile

Recepția lucrărilor de restaurare a picturii interioare de la biserica Mănăstirii Suceviţa

Restaurarea picturii interioare de la Mănăstirea Sucevița a fost finalizată. Recepția lucrărilor a avut loc sâmbătă, 19 septembrie 2020, în prezența reprezentanților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a mai multor oficialități centrale și locale.

Lucrările de restaurare a picturii interioare de la Biserica Învierea Domnului a Mănăstirii Sucevița au fost finalizate recent. Cu acest prilej, sâmbătă, 19 septembrie 2020, a avut loc recepția lucrărilor realizate prin Programul Național de Restaurare, a căror valoare a depășit 4 milioane de lei. La eveniment au participat dl Bogdan Gheorghiu, Ministru al Culturii, specialiști în restaurare, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și alte autorități centrale și locale.

„Astăzi suntem aici pentru a recepţiona restaurarea picturii murale a Bisericii Învierea Domnului a Mănăstirii Suceviţa. Este o lucrare de mare importanţă pentru patrimoniul naţional românesc, pentru că are şi o valoare identitară. Practic, vorbim de aproximativ 1.700 de metri pătraţi de pictură restaurată. Sunt picturi care nu au văzut de foarte mulţi ani lumina zilei, pentru că erau afumate de-a lungul anilor. Acum, după 20 de ani, pentru că lucrarea a fost începută în anul 2000, putem vorbi despre o restaurare completă a picturii interioare murale. Ce pot să vă spun este că aici avem o înşiruire narativă din scene biblice şi este obiectivul de cult cu cele mai multe scene biblice din România. Repet, este de mare importanţă pentru patrimoniul naţional, cu atât mai mult cu cât foarte multe dintre aceste picturi nu văzuseră lumina zilei de mult timp şi nu puteau fi văzute de public şi de credincioşi. Aici va fi un şantier continuu şi vreau să anunţ acest lucru”, a declarat dl Bogdan Gheorghiu, Ministru al Culturii.

Mănăstirea Sucevița, atestată documentar din anul 1582, a fost inclusă de UNESCO în lista patrimoniului cultural mondial în anul 2010, alăturându-se altor șapte mănăstiri din Nordul Moldovei, incluse în 1993.

Adăugați un comentariu