Răspunsul ierarhului – 13 aprilie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

122. A. A.

„Binecuvântați, Înaltpreasfințite Părinte! O întrebare aș dori să vă adresez. Este o greșeală dacă în slujba Sf. Liturghii formată doar din preoți, fără episcopi sau diaconi, la momentul când protosul preot rostește cuvintele ,,Luați, mâncați… Beți dintru acesta toți…”, toți preoții co-slujitori arată cu mâna dreaptă spre Cinstitele Daruri?” (A.A.)

Stimate domnule! Ca toți preoții co-slujitori să arate cu mâna dreaptă spre Cinstitele Daruri în timpul prefacerii face parte din rânduiala tipiconală care trebuie respectată. Inclusiv diaconii, când sunt la slujbă, împlinesc acest gest liturgic. Numai că ei arată spre cele puse înainte cu cele trei degete de la mâna dreaptă între care ţin orarul.

Simbolistica gestului căutaţi-o în diferite lucrări care vizează explicarea Sfintei Liturghii (Sfântul Nicolae Cabasila, părintele profesor Dumitru Stăniloae, părintele profesor Petre Vintilescu, Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu Anania ş.a.). Doamne, ajută!

 

123. A. L.

„Bună dimineața! Aș dori să vă adresez două întrebări. 1.Pentru a citi Psaltirea prorocului David este nevoie de binecuvântarea duhovnicului? 2. În Duminica Floriilor (25 aprilie) este dezlegare la untdelemn și vin? Vă mulțumesc!” (A.L.)

Stimate domnule! 1. Întrucât Psaltirea este considerată cartea care, la fel ca şi exorcismele Sfinţilor Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Ciprian, îi frige pe diavoli la tălpi, citirea acesteia de către credincioşi are nevoie de binecuvântarea duhovnicului.

2. Cât despre cea de-a doua întrebare, interesantă mi se pare nu dezlegarea la untdelemn și vin, întrucât această dezlegare este permisă pe tot parcursul Postului Mare în sâmbete şi duminici, ci dezlegarea la peşte de tot felul, întrucât în perioada Postului Mare se mai întâmplă doar la praznicul Bunei Vestiri. Post binecuvântat!