Programul hramului Sf. Ioan cel Nou 2020

Hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava se va desfășura în zilele de 23-24 iunie 2020 după un program adaptat la situația specială în care ne aflăm.

A. Marți, 23 iunie 2020

Moaștele Sf. M. Mc. Ioan cel Nou vor fi așezate în baldachinul din afara bisericii, după obicei, în dimineața zilei de 23 iunie, de către soborul părinților de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, în frunte cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

După așezarea în baldachin a raclei cu sfintele moaște, va urma rânduiala Slujbei de dimineață și slujba Sfintei Liturghii pe scena amenajată în curtea mănăstirii Sf. Ioan cel Nou.

La sfintele moaște vor sta, alături de preoții rânduiți, și câte doi voluntari pentru a împărți pliculețe, flori, pliant.

Accesul credincioșilor veniți pentru cinstirea Sf. Ioan cel Nou se va face în intervalul: marți, 23 iunie, ora 06.00miercuri, 24 iunie, ora 22.00, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară. Dacă vor mai fi pelerini, programul se va prelungi până la ultimul închinător. Intrarea la sfintele moaște se va face prin poarta mică de lângă clopotniță, iar ieșirea prin poarta dinspre Centrul Eparhial.

Începând cu orele 18:00, pe scena amenajată în curtea mănăstirii Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, alături de un sobor de preoți si diaconi, va săvârși rânduiala Privegherii.

 

B. Miercuri, 24 iunie 2020

Accesul credincioșilor în curtea mănăstirii pentru slujbă se va face în intervalul de timp 06.00 - 11.00, până la ocuparea totală a locurilor marcate, și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară.

Sfânta Liturghie va începe la ora 09.00 și va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de stareții mănăstirilor Putna, Bogdana, Râșca și Sihăstria Putnei, precum și de cei doi clerici membri de onoare ai Adunării Eparhiale.

Ieșirea credincioșilor din incinta mănăstirii se va face după plecarea Sf. Moaște prin oraș. Ieșirea se va face în ordine evitându-se producerea aglomerațiilor.

 

C. Rugăciune cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou prin municipiul Suceava

Anul acesta, în contextul specific în care ne aflăm, nu se va organiza pelerinajul cu Sfintele Moaște pedestru; racla cu Sfintele Moaște va fi purtată, în duh de rugăciune, cu automobilul, pentru binecuvântarea credincioșilor și a întregului oraș.

Traseul de deplasare este următorul: Mănăstirea Sfântul Ioan - Str. Iancu Flondor - Str. Ioan Vodă Viteazul - Biserica Sfânta Înviere - Str. Ana Ipătescu - Str. Ștefăniță Vodă - Biserica Domnițelor - Str. Luca Arbore - Biserica Sf. Gheorghe Mirăuți - Str. Mirăuților - Str. Petru Rareș - Str. Curtea Domnească - Biserica Sf. Dumitru - Str. Vasile Alecsandri - Str. Mihai Viteazul - Biserica Sf. Nicolae - Biserica Nașterii Maicii Domnului - Str. Mărășești - Bulevardul George Enescu - Catedrala Nașterii Domnului - Biserica Sf. Vineri - Bulevardul Academician Vasile Grecu - Calea Obcinelor- Bulevardul 1 Mai - Str. Ștefan cel Mare - Str. Ana Ipătescu - Str. Mitropoliei - Str. Ion Vodă Viteazul - Str. Iancu Flondor - Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou.

Va fi și o scurtă oprire cu rugăciune în curtea Spitalului Municipal „Sf. Ioan cel Nou”.

Peste 150 de voluntari sunt rânduiți de-a lungul traseului pentru a se evita aglomerația. Credincioșii sunt rugați să aștepte venirea Sf. Moaște, fără a se apropia de mașină, și respectând distanța fizică de min. 1, 5 m între ei.

Adăugați un comentariu