29Vezi toate fotografiile

Mănăstirea Putna a îmbrăcat haină de strălucită sărbătoare

În ziua pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, la Mănăstirea Putna au slujit Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei şi Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Marele Voievod Ştefan al Moldovei a fost fiul binecredincioşilor creştini Voievodul Bogdan al II-lea şi Doamna Maria-Marina Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie.

Sfântul voievod Ștefan a domnit, precum ştim, 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti, a întregii creştinătăţi, zidind cetăţi militare, dar şi cetăţi ale sufletului, adică multe biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam.

Adăugați un comentariu