COMUNICAT DE PRESĂ – Clericii și personalul monahal nu se pot implica în campania electorală

comunicat_de_presa_3

Clericii și personalul monahal nu se pot implica în campania electorală.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților reia îndemnul către toți clericii și monahii din Eparhie de a respecta cu strictețe hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin care li se interzice implicarea în orice fel de acțiuni politice partizane.

Ca și ceilalți cetățeni, clericii și personalul monahal își pot exprima prin vot secret opțiunea politică, după criterii care vizează realizarea binelui local și național, dar și promovarea valorilor creștine în societate.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Sectorul Comunicare, media și relații publice
Alexandru-Flavian SAVA