Sfinţirea celor 33 de case din localitatea Dorneşti

Luni, 11 octombrie 2010, începând cu ora 14, în localitatea Dorneşti, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi a sfinţit cele 33 de case, construite pe structură de lemn. În construirea lor s-au implicat mănăstirile din Eparhie precum şi parohiile (preoţii şi credincioşii care au ajutat cu toată dăruirea şi priceperea), precum şi domnul primar al comunei împreună cu autorităţile locale.

După  slujbă, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen, în cuvântul său a arătat că: “inundaţiile din luna iunie anul curent au fost ca o încercare de la Dumnezeu. Ceea ce am făcut, am făcut din toată inima. Oamenii care s-au mutat în noile case să rămână cu recunoştinţă faţă de binefăcătorii lor”. În încheiere, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că: “…jertfa aceasta să fie primită în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Apoi domnul primar al comunei a mulţumit Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi Înaltpreasfinţitului Pimen pentru implicarea personală pe şantier, de dimineaţă până seara târziu, la construirea celor 33 de case.

Părintele paroh a oferit apoi în dar câte o icoană cu Maica Domnului, ca ocrotitoare a noastră, a tuturor