Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

Data prăznuirii: 
16 Mai

Aşezarea monahală de la Sihăstria Putnei este atestată documentar în a doua jumătate a secolului al XV-lea, iar secolul al XVIII-lea reprezintă perioada cea mai înfloritoare din istoria ei, datorită sihaştrilor îmbunătăţiţi care s-au nevoit aici. Trei dintre aceştia s-au remarcat duhovniceşte în chip cu totul deosebit: Cuvioşii Sila (†1783), Paisie (†1784) şi Natan (†1784).

Sfântul Sila a fost originar din ținutul Botoșanilor și a ajuns la Sihăstria Putnei pe când avea în jur de 17 ani. Este primit de starețul Teodosie, care-l şi călugăreşte. Foarte repede este hirotonit diacon şi preot împlinind și alte slujiri în acest loc de sihăstrie, devenind egumen al schitului în toamna anului 1753, numit fiind de către însuși mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei (1450-1460).

Cu sfatul, cu îndemnul şi cu binecuvântarea mitropolitului Iacob, egumenul Sila a întreprins ample lucrări de amenajare a schitului. Aceste lucrări au putut fi duse la împlinire cu ajutorul bunilor creştini şi a unor boieri ai vremii. Tocmai pentru a nu fi uitat acest gest al lor, egumenul Sila a alcătuit un pomelnic în care să fie înscrişi „numele tuturor fericiţilor miluitori”, îndatorându-i pe urmaşi să-i pomenească la sfântul jertfelnic.

Așezământul monahal de aici a avut un mod de viețuire strict sihăstresc. Viața duhovnicească se afla deci pe primul plan. Sihaștrii, prin rugăciunile lor, s-au sfinţit pe ei înșiși şi i-au ajutat şi pe oamenii care le cereau să se roage pentru ei, aceștia îndatorându-se - drept recunoștință - să le asigure cele necesare pentru traiul pământesc. În răgazul dintre rugăciune şi odihnă, unii monahi se ocupau și cu traducerea, copierea, înfrumusețarea cărţilor folositoare de suflet, mărturie a ostenelii lor cărturăreşti fiind exemplarele care s-au păstrat la Mănăstirea Putna, altele pierzându-se datorită vremilor neprielnice.

Ultimii opt ani de viață ai stareţului Sila au fost deosebit de grei, trebuind să îndure multe lipsuri din cauza schimbărilor de ordin politic. După răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (7 mai 1775), Sihăstriei i s-au pus multe interdicţii, daniile obişnuite ale domnilor moldoveni au încetat, aşa încât, în repetate rânduri, stareţul Sila face apel la bunii creştini pentru a-i ajuta pe sihaştri.

Cunoscându-și apropiatul sfârșit pământesc, Sfântul Sila a pus povățuitor Sihăstriei Putnei pe Cuviosul Natan, apoi și-a cerut iertare de la toți. La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila și-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit și slujit întreaga sa viață.

Sfântul Cuvios Natan (Dreteanul) s-a născut în anul 1717, fiind de obârșie din ținutul Pașcanilor. El a fost mai întâi viețuitor (şi eclesiarh) al Mănăstirii Putna. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, se retrage la Sihăstria Putnei unde primește schima mare.

Cuviosul Natan a fost duhovnic al marelui mitropolit Iacob Putneanul. La îndemnul acestuia, Natan a scris mai multe pomelnice ctitoricești și a tradus din slavonă un Pavecernic şi Canoanele Maicii Domnului.

Următor al Sfântului Sila, la preluarea conducerii schitului cuviosul ieroschimonah Natan era și el în vârstă, iar greutăţile datorate condițiilor vitrege generate de regimul străin (după ocuparea Bucovinei în 1775) se înmulțeau tot mai mult. Situația înrăutăţindu-se, în mai 1783, egumenul Natan, dimpreună „cu toţi bătrânii şi smeriţii sihaştri”, se adresează cu „o carte de milostenie” tuturor „fiilor bisericii Răsăritului"” cerând ajutor pentru sprijinirea schitului.

La capătul unei vieți închinate lui Dumnezeu, în neagonisire și curăție, după ce a purtat cu multă răbdare și necontenită rugăciune povara grea a bolilor, Cuviosul ieroschimonah Natan s-a mutat la Domnul, a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.

 

Cuviosul Paisie s-a născut în anul 1701, fiind de vârstă apropiată cu egumenul Sila, pe care l-a avut ca părinte duhovnicesc la Sihăstria Putnei, aşa cum l-a avut timp de trei ani (1781-1784) şi pe cuviosul Natan, noul stareţ.

Dintre puținele date păstrate, se știe că a fost egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie în vremea domniei lui Constantin Cehan Racoviţă (undeva între 1750-1757), după care a fost trimis la Mănăstirea Râşca. Dornic de mai multă rugăciune și însingurare, se retrage la Sihăstria Putnei (înainte de 1765), unde a viețuit două decenii în rânduiala de viață sihăstrească. A trecut la cele veșnice la data de 16 decembrie 1784, în vârstă de 83 de ani.

În 1990, în exteriorul bisericii Sihăstriei Putnei, aflate acum în ruină, pe latura de sud a naosului, s-a găsit piatra de mormânt a „robului lui Dumnezeu, Paisie ieroschimonahul” și, sub piatră, osemintele frumos mirositoare ale cuviosului.

Contemporan cu stareţii Sila şi Natan, împreună lucrător cu ei la viaţa Sihăstriei de la Putna, martor al greutăţilor din ultimii ani de existenţă ai ei (la un an de la trecerea sa la Domnul se va desfiinţa şi Sihăstria Putnei), cuviosul Paisie este cinstit împreună cu dânşii încă de la descoperirea sfintelor sale moaşte, asemănătoare ca înfăţişare, dar cu mireasmă deosebită, prin închinarea de către părinţi şi credincioşii care trec pragul Mănăstirii Sihăstria Putnei.