Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei

Data prăznuirii: 
15 Mai

Sfântul Iacob Putneanul este un dar neprețuit, pe care Dumnezeu l‑a făcut poporului român și Bisericii. Viața și faptele sale sfinte nu au rămas ascunse sub obroc, ci sunt o pildă de slujire a lui Dumnezeu, din toată inima și din toată puterea, prin toate darurile cu care marele ierarh a fost înzestrat.

Sfântul Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din nordul Moldovei. Primind din familie o educație aleasă, la numai 12 ani a intrat în viața monahală, alegând Mănăstirea Putna pentru această devenire a sa. S-a remarcat cu ușurință printre monahii de la Putna prin „înțelepciune de bătrân și viață aleasă”, fiind hirotonit preot la numai 17 ani și fiind apoi egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani (în 1744). În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuți, unde s-a remarcat, printre altele, prin tipărirea unui Liturghier bilingv (în slavonă și română) și unde a înființat o școală pentru învățarea limbilor slavonă, greacă și română.

Deși foarte tânăr cu vârsta s-a arătat plin de înțelepciune și după doar cinci ani de slujire ca episcop, vrednicia și râvna sa au fost hotărâtoare în alegerea sfântului ca mitropolit al Moldovei. A păstorit această mitropolie, din scaunul de la Iași, timp de zece ani (1750-1760), într-o perioadă dificilă pentru Țara Moldovei. A intervenit în multe rânduri conducătorii din vremea aceea pentru a ușura traiul păstoriților de care era responsabil, reușind să elimine măsuri asupritoare și biruri care îi împovărau pe țărani. Nu de puține ori i-a și mustrat pe cei ce coduceau în acele vremi atunic

Sf. Iacob Putneanul și-a petrecut ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie. El a continuat lucrările de refacere a mănăstirii începute în perioada cât fusese mitropolit, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei după Ștefan cel Mare și Sfânt, întărind-o duhovnicește și material. Retragerea sa la mănăstire i-a fost prilej de adâncire în rugăciunea curățitoare și luminătoare de suflet.

Simțindu-și sfârșitul aproape, după Paștile anului 1778 el a mers la Sihăstria Putnei, și a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul, pe care L-a slujit și L-a iubit.