Retrocedarea Fondului Bisericesc trebuia făcută de Comisia de fond funciar

Retrocedarea Fondului Bisericesc trebuia făcută de Comisia de fond funciar Județeană potrivit Art. 6 aliniatul 1 (11) din Legea 1/2000 și aliniatul (14); comisia nu a făcut-o, ci a transferat problema Justiției, cu scopul ca aceasta să tergiverseze retrocedarea și în final să dea sentința de neretrocedare.

După mai bine de 15 ani de procese, prin Decizia civilă nr. 147 din 13.11.2013 pronunțată de  Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1162/1/2010 și Decizia nr. 3332 din 27.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în același dosar, s-a statuat definitiv și irevocabil, sub putere de lucru judecat, faptul că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina nu a avut vreodată calitatea de proprietar asupra suprafețelor de fond forestier aflate pe raza județului Suceava, o Decizie cu încălcarea prevederii Art. 6, aliniatul 14 din Legea 1/2000.

Direcția Silvică Suceava afirmă în continuarea celor de mai sus: „istoric și juridic, proprietatea asupra terenurilor folosite de către această fundație a aparținut Statului, fie acesta Statul Austriac, Statul Austro – Ungar ori Statul Român începând cu anul 1918ˮ.

Domnul inginer Solovăstru Valerian, fost director general al Regiei Naționale a Pădurilor, a afirmat în revista „Lumea satuluiˮ Nr. 2/2010 următoarele: „cele 160.000 de ha de pădure erau ale Statului încă din anul 1876, când austriecii le-au trecut în proprietatea României (…)ˮ.

Afirmația domnului Solovăstru a fost preluată de Instituția Prefectului din județul Suceava: „(…) proprietarul acestor păduri a fost Statul Român, din 1871 și până în prezent” ( revista Pădurea și Viața Nr. ¾ din 2010). Ce putem spune? Două „contribuții” … la istoria Fondului Bisericesc, respectiv la istoria Bucovinei.

Ne întrebăm, ca neștiutorul: Dacă aceste păduri, cu pricina, au fost proprietatea „Statului” Român încă din anii 1871, 1876 sau 1918 până în prezent, de ce Statul Român, ca urmare a Decretului 273 /24.06.1949 prin care se desființează Fundația Fondului Bisericesc, se intabulează ca proprietar și pe foaia tabulară menționează: „(fostul proprietar a acestui corp funciar este) Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în baza cercetărilor efectuate în conformitate cu dispozițiile legii din 08.03.1873 f. l. pr. Nr. 23 și a legii din 11.12.1906 f. l. i. nr. 246”? Rămâne ca cei doi ingineri silvicultori să dea răspunsul cuvenit vizat de un profesor universitar, doctor în istorie.

Procesul retrocedării Fondului Bisericesc s-a desfășurat potrivit principiilor Justiției din timpul regimului comunist, anume: „Ce are a face aici Legea ?ˮ („Gulagul, o istorie”, Editura Humanitas, București, pag. 474). Acest proces rămâne o pată rușinoasă pe obrazul unor slujbași din Comisia județeană pentru retrocedarea proprietăților confiscate de regimul comunist, a celor de la Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Regia Națională a Pădurilor, de la Direcția Silvică Suceava și Instituția Prefectului județului Suceava.

Cinste domnilor Gheorghe Flutur și Mihai Melinte din Direcția Silvică Suceava care au raportat Regiei Naționale a Pădurilor, la solicitarea acesteia, faptul că, conform extraselor de carte funciară Fondul Bisericesc a fost proprietarul acestor terenuri până în anul 1948.

Cinste marelui patriot bucovinean Emil Bodnăraș, care a dispus, personal, în particular, să nu se publice în Monitorul Oficial Decretul nr. 273/1949 privitor la desființarea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

Cinste juriștilor din vremea regimului comunist care, ca urmare a desființării Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina au înscris în noua carte funciară: „proprietar Statul Românˮ menționând pe aceiași pagină: „proprietar anterior al acestui corp este Fondul  Bisericesc Ortodox Român din Bucovinaˮ.

Cinste juriștilor suceveni din perioada de după 1989 care au rămas statornici mărturisitori privind statutul Fondului Bisericesc de proprietar permanent al bunurilor sale, potrivit documentelor și înscrisurilor datând încă din timpul ocupației austriece.

În continuare redăm câteva dintre numeroasele texte care privesc situaţia Fondului Bisericesc pentru cei care au ochi să vadă, minte să înţeleagă şi inimă curată să priceapă:

 

Document publicat în Myron M. Calinescu, Normalien der Bucovinaer gr.or. Diöcese von 1777-1886,  I Band, Cernowitz, 1887.

Dr. Johann cavaler de Spaun, Problema juridică a bisericii greco-orientale în Bucovina, Leipzig, 1907, p. 343.

Traducere:

„… Constituirea Fondului bisericesc greco-oriental se deosebește complet de cea a Fondului religios catolic, întrucât la acesta nu a existat niciodată o secularizare, nici nu s-a produs o schimbare în persoana proprietarului, iar toate componentele Fondului au  rămas bunuri bisericești.

Fondul nu a obținut de la nimeni o donație, cuprindea numai bunurile Episcopiei bucovinene și a mănăstirilor desființate, care însă nu au fost confiscate, ci numai trecute în administrarea statului. Foarte precis afirmă aceasta, o scrisoare a Consiliului de război aulic, găsită de Onciul în arhiva de război nr. 993, 994 din 1784 care se apără de intenția de confiscare și care atribuie folosirea lor exclusiv pentru scopuri bisericești sub ochii și controlul episcopului și a Consistoriului.

Împăratul Iosif nu a ridicat niciodată pretenții pentru un titlu de fondator, donator sau material, ci numai a ordonat în automăreția sa imperială, trecerea averii bisericii către administrarea de stat (în administrarea statului)”. – traducerea a fost realizată de dl. prof. Mohr Carol Alexandru.

 

Cei care doresc o cunoaștere mai cuprinzătoare a problemei retrocedării Fondului Bisericesc pot apela la secretariatul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților unde vor primi înscrisuri și documente care atestă statutul Fondului Bisericesc ca proprietar al bunurilor sale în perioada stăpânirii austriece iar în perioada de după 1918 și statutul de administrator al bunurilor sale.

 

† PIMEN

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR