» Blog Archive » Patriarhia Română se roagă pentru victimele atacurilor teroriste asupra creştinilor din Egipt

Patriarhia Română a aflat cu multă durere de vestea uciderii a 44 de creștini și de rănirea a peste 100 în urma sângeroaselor atacuri comise în ziua de 9 aprilie 2017 asupra bisericii creștine copte din orașul Tanta și asupra bisericii „Sfântul Marcu” din orașul Alexandria de către gruparea teroristă Stat Islamic.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea și iubirea Sa sufletele celor omorâți chiar în timpul rugăciunii din Duminica Floriilor și să dăruiască vindecare grabnică celor răniți.

Astăzi, constatăm cu îngrijorare că tot mai mulţi creştini din diferite părţi ale lumii cad victime ale unor manifestări extreme de violenţă şi ură. În acest context, este necesar ca oamenii să înțeleagă că pot şi trebuie să trăiască în pace şi în armonie socială indiferent de religie.

Ne rugăm lui Dumnezeu să aducă pace în sufletele celor tulburaţi de violenţă şi ură, pentru a proteja darul sacru al vieţii oamenilor.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Comments are closed.